Gabriela Cristea a vorbit despre una dintre cele mai grele perioade din viața ei, atunci când se lupta cu infertilitatea. Ea și Tavi Clonda își doreau mult un copil, așa că prezentatoarea TV a făcut numeroase inseminări. La un moment dat, ea i-a dat de ales soțului ei și i-a spus că se poate despărți de ea dacă consideră că poate avea un copil cu o altă femeie. Iată ce i-a răspuns atunci artistul.
Gabriela Cristea, despre lupta cu infertilitatea
Gabriela Cristea a fost invitată în podcastul găzduit de Ilinca Vandici și a vorbit despre una dintre cele mai grele perioade din viața ei. A existat o perioadă în care Gabriela Cristea și Tavi Colnda își doreau extrem de mult un copil.
„Ne-am dorit amândoi să avem o familie. Ne-am dorit amândoi copii. El este disperat după fete. Sunt fetele lui și după aia restul. Cred că eu am avut noroc cu el. Sincer îți spun. Da, Tavi e mai tânăr cu aproape 5 ani față de mine, dar n-am simțit niciodată diferența asta. El a fost mereu un timp matur”, a spus Gabriela Cristea.
Din dorința de a avea un copil, prezentatoarea TV făcea inseminări, până când a simțit că nu mai poate continua.
„Îmi aduc aminte și acum. E o întâmplare foarte dură. Când rămâi însărcinată, primul lucru ca să ți se confirme sarcina, medicul te trimite să faci o analiză. Se numește Beta hCG. (…) Știu că după ce făceam inseminări, la o perioadă trebuia să merg să fac această analiză. Am fost de o grămadă de ori. Nu mai puteam. Eram disperată. (…) Ultima oară când am făcut analiza asta la inseminare, așa îți dădeai seama dacă ai avut sau nu succes… Țin minte și acum, plecasem de la Kanal D, eram amândoi în mașină și el mi-a zis: „Ia vezi. A venit analiza?” Am deschis mailul, am văzut că analiza venise și i-am spus că nu pot să mă uit, să se uite el. Am oprit mașina, a deschis fișierul și mi-a zis: „O să vină o vreme când o să învingem amândoi analiza asta.” Am plâns atunci, de nici el nu știa ce să-mi mai facă. Acolo și el a cedat. El a fost mult mai puternic decât mine, în perioada aia. Ăla a fost momentul în care am spus: „Gata, ne oprim, pentru că nu mai pot fizic și psihic”, a povestit Gabriela Cristea, printre lacrimi.
„Dacă vrei să ne despărțim, nu o să am nimic împotrivă”
Tot atunci, Gabriela Cristea i-a spus lui soțului ei că se poate despărți de ea dacă el consideră că poate avea un copil cu o altă femeie. Artistul i-a răspuns că vrea să rămână cu ea pentru că o iubește pentru femeia care este.
„Am avut și o discuție atunci cu Tavi. I-am spus: „Dacă vrei să ne despărțim, dacă tu crezi că ai putea să faci un copil cu altă femeie, nu o să am nimic împotrivă.” El mi-a spus atunci așa: „Când te-am luat de nevastă și când am hotărât să am o relație cu tine, te-ma luat pe tine pentru tine, pentru ceea ce ești, pentru omul care ești. Îmi doresc să am un copil, dar eu am decis că eu cu tine vreau să fiu și dacă Dumnezeu va vrea să ne dea un copil, o să ne dea. Și dacă nu o să ne dea, dacă o să considere că nu suntem capabili, că nu putem să facem un copil, asta este, dar eu cu tine vreau să mergem mai departe.” Am avut discuția asta”, a mai povestit vedeta.
Cu timpul, Dumnezeu i-a binecuvântat cu două fetițe superbe: Victoria și Iris.