Homepage  / Articole

Gabriel Corrado joacă în „Narcisa sălbatică”

Gabriel Corrado joacă în „Narcisa sălbatică”

de Redactia Tvmania

Aceasta va fi a doua vizită în ţara noastră pentru Gabriel Corrado, devenit celebru ca actor în telenovelele sud-americane şi trecut ulterior în spatele camerelor de luat vederi. Prima dată, vedeta a vizitat România vara trecută, când se puneau la punct detaliile pentru producţia „Narcisei sălbatice”.

Celebrul actor şi scenarist argentinian Gabriel Corrado se va alătura echipei de actori din telenovela „Narcisa sălbatică”. Cunoscut pentru rolul său din „Perla Neagră”, Gabriel Corrado este coordonatorul echipei de scenarişti de la „Narcisa sălbatică”, telenovela difuzată de Antena 1 în fiecare seară, de luni până joi, de la ora 22.00.

Gabriel Corrado va sosi în România pe 19 februarie şi va începe imediat filmările pentru „Narcisa sălbatică”.  Actorul va sta în ţară aproximativ o săptămână, timp în care va filma alături de ceilalţi actori din serial.

Programul încărcat nu îi va permite actorului să petreacă mai mult timp pe platoruile de filmare.

Gabriel Corrado a încheiat de curând filmările la telenovela „Malparida”, una dintre cele mai importante telenovele din Argentina de până acum.

Pentru vizita de lucru din România, actorul argentinian a trebuit să îşi întrerupă  filmările la programul tv pe care îl prezintă zilnic la postul de televiziune „Telefe” din Argentina.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton