Homepage  / Ultimul număr

Gabi spune din „casa”

Gabi spune din "casa"

de Redactia Tvmania

Vedeta grilei de toamna de la Kanal D, "Nora pentru mama", a ajuns la sezonul trei, cu tot cu decoruri noi si concurenti alesi pe spranceana, dornici de a-si forma o familie. Amfitrioana Gabriela Cristea ne ofera amanunte.

„Nora pentru mama” e formatul-fanion al Kanal D. Care e „ingredientul” secret?
Prezentatoarea, ca sa fiu modesta de la inceput. La „Nora pentru mama” telespectatorii urmaresc vietile unor oameni, problemele si grijile lor si isi redescopera povestile lor de viata in cele ale concurentilor. Acelasi lucru se intampla si atunci cand urmaresti un film, insa, fiind un reality show, fara fictiune, telespectatorii ajung sa se identifice cu concurentii si sa traiasca alaturi de ei aceleasi emotii. In plus, la „Nora pentru mama” este vorba despre dragoste, despre familie si cuplu, despre relatii de prietenie, iar in acest domeniu fiecare dintre noi avem o sensibilitate, astfel ca rezonam mult mai usor cu produsele care ne ofera asta.

Ce aduce in plus noul sezon al show-ului?
Noutatile sunt foarte multe si cred ca ele vor reprezenta ingredientul care va face din sezonul 3, cel mai de succes sezon de pana in acest moment. Anul acesta, la castingul pentru concurenti, am acordat o atentie marita dorintei acestora de a se casatori. Astfel ca in acest sezon concurentii sunt mult mai motivati sa-si gaseasca o pereche, sa formeze un cuplu si sa-si intemeieze o familie. In plus, in acest sezon oferim castigatorilor cel mai mare premiu acordat vreodata in cadrul unui reality show din Romania: 500 000 de lei.
Casa in care vor locui concurentii este proaspat construita, este mult mai mare, vor avea si o gradina foarte mare, piscina si jacuzzi. Show-ul va fi mult mai dinamic si interactiv, iar concurentii vor fi supusi la diverse teste si probe pentru a demonstra ca pot fi nurori, sotii si, respectiv, soti foarte buni.

Cat de grea e meseria unui prezentator de reality-show, unde accentul este pus pe concurenti si povestile lor?
Cel mai greu lucru pe care il are de gestionat, permanent, un prezentator de reality show este obiectivitatea. Oameni fiind si noi, prezentatorii, la un moment dat, stand atat de mult alaturi de concurenti, oricat de mult ai vrea sa te detasezi, se intampla inevitabil sa te implici, sa traiesti emotiile pe care le traiesc ei, sa ii simpatizezi mai mult pe unii sau pe altii. Rolul meu acolo este de personaj neutru, astfel ca lucrez permanent cu mine sa-mi pastrez obiectivitatea.

Cat de mult te-au impresionat povestile de dragoste ale concurentilor? Ti s-a intamplat sa vina la tine pentru a se confesa?
Fiecare poveste este unica in felul ei, astfel ca toate m-au impresionat. Nu ai cum sa ramai rece in fata unor povesti reale incarcate de atata pasiune si emotie. Concurentii nu au venit niciodata sa se confeseze, in primul rand fiindca eu trebuie sa fiu neutra si obiectiva, iar ei isi dau seama ca eu stiu mai multe decat ei… practic stiu tot ce se intampla in casa.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton