Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

„Furtună pe Bosfor” revine la TV. Ce post va difuza serialul cu Erkan Petekkaya

de Andra Stana,

“Furtună pe Bosfor”, revelația anului 2015 în materie de seriale turcești, va fi difuzat în curând de unul dintre posturile TV de la noi. Producția cu Erkan Petekkaya în rol principal nu este la prima difuzare în România. În urmă cu 7 ani, „Furtună pe Bosfor” a intrat în grila Kanal D.

„Furtună pe Bosfor” se întoarce pe micile ecrane. Va fi difuzat de Happy Channel

„Furtună pe Bosfor” (în original „Paramparca”, respectiv „Broken Pieces”, în engleză) s-a bucurat de un succes uriaș în Turcia la momentul lansării sale. În România, serialul a fost difuzat, în 2015, de Kanal D. Ultimul episod al serialului „Furtună pe Bosfor” a fost difuzat în Turcia în martie 2017.

În curând, serialul turcesc „Furtună pe Bosfor” va putea fi urmărit din nou de telespectatorii din România. Mai precis, de luni, 8 august 2022, drama cu Erkan Petekkaya, Ebru Ozkan, Nursel Kose va putea fi urmărită la Happy Channel. Primul episod este programat să înceapă de la ora 22.00.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 5

„Furtună pe Bosfor”, program de difuzare Happy Channel 2022

După lansarea sa de pe 8 august, „Furtună pe Bosfor” va putea fi urmărit de luni până vineri, pe Happy Channel.

În reluare, serialul cu Erkan Petekkaya poate fi urmărit de la ora 16.30, în timpul săptămânii.

„Furtună pe Bosfor” înlocuiește un alt serial turcesc în grila Happy Channel. Vineri, 5 august 2022, se termină „Ține-mă de mână!”/„Elimi Birakma”, cu Alina Boz, Alp Navruz și Dolunay Soysert.

Cine este Erkan Petekkaya, protagonistul din „Furtună pe Bosfor”

Producția îl are în distribuție, în rolul principal, pe Erkan Petekkaya. Acesta, unul dintre cei mai cunoscuți actori din Turcia, s-a născut pe 11 decembrie 1970. Acesta i-a dat viață lui Riza în serialul „Dila” și lui Ali în serialul „Trădarea”.

Pentru rolul din „Furtună pe Bosfor”, Erkan Petekkaya a fost nevoit să se pregătească cu un an înainte de începerea filmărilor. Actorul a mers intens la sală și a trecut printr-o schimbare radicală de look pentru deveni cuceritorul bărbat din lumea bună – Cihan.

În urmă cu 5 ani, actorul turc s-a mutat în Los Angeles, unde a luat lecții de limbă engleză și cultură americană. De asemenea, a fost introdus unor diferiți producători și actori americani. Totul, în încercarea lui Erkan Petekkaya de a cuceri Hollywood-ul.

Telespectatorii vor regăsi în distribuție și o actriță foarte iubită de publicul din România, Nurgul Yesilcay, pe care au urmărit-o în „Dragoste și pedeapsă”.

„Furtună pe Bosfor”, lider de audiență în Turcia

La lansare, serialul turcesc „Furtună pe Bosfor”, în original „Paramparça”, a înregistrat un succes uriaş, fiind vândut rapid de producători în alte ţări (inclusiv, relativ repede, la noi). Dar neînţelegerile dintre protagonişi au aruncat în aer proiectul: pe ecran, actorii Erkan Petekkaya şi Nurgül Yeşilçay se iubeau, dar în culise nu se suportau şi se certau întruna. Până la urmă, Nurgül Yeşilçay a părăsit serialul.

„Furtună pe Bosfor” a continuat cu o nouă protagonistă, Şükran Ovali, dar şi aceasta a părăsit la sfârşitul sezonului 2 serialul, gurile rele comentând că tot din cauza lui Erkan Petekkaya.

Serialul aduce în atenția publicului destine care se despart și apoi se întrepătrund, drama unor părinți rupți de copiii lor printr-o farsă a vieții, alegeri extrem de dificile.

Scenaristul serialului este Yildiz Tunc, cel care a semnat și scenariul pentru „1001 nopți” și „Dragoste și pedeapsă”, iar regizorul este Cevdet Mercan, același care a regizat un alt serial de succes, „ASI – Împotriva destinului”.

Serialul este produs de Endemol, unul dintre cei mai prestigioși distribuitori, producători și creatori de formate din lume. Încă de la primul episod, „Furtună pe Bosfor” a devenit lider de audiență pe slotul pe care a fost difuzat.

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te