Homepage  / Seriale / Televiziune

Serialul turcesc “Furtună pe Bosfor” se întoarce, la Kanal D, din 22 februarie

Serialul turcesc “Furtună pe Bosfor” se întoarce, la Kanal D, din 22 februarie

de Redactia Tvmania

Serialul “Furtună pe Bosfor” se întoarce, la Kanal D, cu noi episoade, din 22 februarie, în fiecare luni şi marţi, de la ora 20.00, producţia “Bahar – viaţă furată” urmând a fi difuzată de miercuri până vineri, de la aceeaşi oră.

Telespectatorii vor afla cum mai este viaţa lui Hazal după accidentul de maşină, cum evoluează relaţia dintre Gülseren şi Cihan, dar şi ce mai pun la cale Dilara şi Özkan.

În Turcia, “Furtună pe Bosfor” (în original “Paramparça”) a ajuns la episodul 52, acesta fiind unul plin de dramatism, care va schimba destinul tuturor personajelor.

Furtuna pe Bosfor2

Din păcate pentru fanii producţiei şi ai actriţei Nurgül Yeşilçay, aceasta nu va mai juca în serial după acest episod. Interpreta lui Gülseren a părăsit distribuţia declarând că ea a semnat contractul cu producătorii doar pentru 52 de episoade. În realitate, însă, ea nu s-a înţeles la filmări cu actorul Erkan Petekkaya, iar scandalul a luat amploare după secvenţele în care Cihan o cere de nevastă pe Gülseren. Erkan nu ar fi fost de acord cu scenele în care trebuie să se sărute cu Nurgül, susţin tabloidele turceşti.

După plecarea lui Nurgül, i se va alătura distribuţiei actriţa Şükran Ovali, recomandată, se pare, de Erkan Petekkaya, cu care a jucat recent într-un lung metraj. Până la această oră, nu se ştie dacă nou-venita va prelua rolul lui Gülseren sau va interpreta alt personaj cu aceeaşi importanţă.

Puteți citi și:

Erkan Petekkaya, operat de urgenţă

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton