Modifica setarile cookie
Homepage  / Cinema

„Furiosa”, spin-off-ul la „Mad Max: Drumul furiei”, va fi cel mai mare realizat vreodată în Australia. Ce speră regizorul în legătură cu lansarea

de Redactia Tvmania

Viitorul spin-off al francizei „Mad Max”/„Furiosa”, cu actorii Anya Taylor-Joy și Chris Hemsworth în rolurile principale, se va filma anul viitor în Australia, în statul New South Wales, au confirmat recent, într-o conferință de presă, regizorul George Miller, la eveniment fiind prezent și interpretul lui Thor.

Potrivit Associate Press, se așteaptă ca filmul să devină cel mai mare realizat vreodată în Australia. Premierul statului australian New South Wales a declarat că proiectul va injecta cel puțin 350 milioane de dolari în economia locală și va crea 850 de locuri de muncă, scrie Deadline.

 

Anya Taylor-Joy

George Miller, care a semnat atât seria inițială cu Mel Gibson, cât și continuarea din 2015 cu Tom Hardy („Mad Max: Drumul furiei”), lucrează acum pentru filmul romantic „Three Thousand Years of Longing”, iar apoi se va apuca de spin-off-ul „Furiosa”, unde rolul principal e jucat de Anya Taylor-Joy („Gambitul damei”), întrucât Charlize Theron, care a întrupat-o pe luptătoare în „Drumul furiei” nu mai apare și în noua peliculă.

Charlize Theron

Lansare pe ecrane, nu online

Inițial, producătorii au ales această zonă și din cauza unor modificări fiscale, care presupuneau costuri mai mici pentru producție, dar au ales să rămână, chiar și după ce aceste facilități au fost anulate.

Regizorul a mai precizat că a putut face acum acest spin-off grație stabilității de la studiourile Warner Bros.

„De când am început Drumul furiei, cred că au existat șase regimuri diferite la Warner Bros. Acum s-a stabilizat destul de mult și, în principiu, sunt capabili să acorde o atenție coerentă filmelor pe care doresc să le facă, iar acesta este unul dintre ele.”

El a adăugat că „Furiosa” nu va avea și o continuare și că speră să vadă filmul la cinematograf: anul acesta, din cauza pandemiei, toată filmele Warner Bros. au fost lansate online, dar regizorul a confirmat că acest lucru se va schimba începând cu 2022. Data de lansare a noii producții este 23 iunie 2023.

Chris Hemsworth

Actorul Chris Hemsworth, care se află în Australia natală pentru filmările la „Thor: Love and Thunder” a declarat la rândul lui că este o mare onoare să joace în acest film, deoarece franciza este una iconică, pe care a urmărit-o când era copil.

Lansat în 2015, „Max Mad: Drumul furiei” a avut probleme serioase de producție, echipa fiind nevoită să mute filmările în Namibia, după ce vremea australiană dură a perturbat filmările.

Anunţată la final de 2009, pelicula a fost filmată de abia după doi, cu amânări multe din cauza problemelor meteo (deşertul australian a devenit o oază înflorită, după o serie de ploi intense, de exemplu). „Am simţit foarte des că n-o să facem niciodată filmul”, povestea Miller, care a decis mutarea în Namibia. Filmul a debutat la Cannes în 2015 și a avut încasări de 376 milioane de dolari la nivel global.

 

Sursa foto: Hepta

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te