Modifica setarile cookie
Homepage  / Filme Online / Netflix

Fubar, Netflix. Ce se întâmplă cu sezonul 2 al serialului cu Arnold Schwarzenegger

de Andreea Hentea,

Lansat de Netflix pe 25 mai, primul sezon din „Fubar” a urmărit, în cele opt episoade, aventurile agentului CIA Luke Brunner (Arnold Schwarzenegger), pe care descoperirea unui foarte bine păzit secret de familie îl readucea pe teren pentru noi misiuni, obligându-l să-și amâne planurile de pensionare. Ce a anunțat recent Arnold Schwarzenegger despre sezonul 2 din „Fubar”.

Serialul „Fubar”, cu Arnold Schwarzenegger în rolul agentului CIA Luke Brunner, care se confruntă în teren cu o surpriză de proporții rezervată chiar de familia lui, va avea și un al doilea sezon. Informația referitoare la continuarea producției a fost comunicată chiar de Arnold Schwarzenegger, în cadrul recentului eveniment Tudum, scrie variety.com.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

În primele patru zile de difuzare, serialul „Fubar” a avut 88,94 de milioane de ore vizionate, iar platforma Netflix a hotărât să ne ofere și un al doilea sezon. Pe lângă Arnold Schwarzenegger, acesta ne va rezerva reîntâlnirea cu ceilalți membri ai distribuției: Monica Barbaro (Emma Brunner), Fortune Feimster (Roo), Jay Baruchel (Carter), Aparna Brielle (Tina), Andy Buckley (Donnie), Barbara Eve Harris (Dot), Gabriel Luna (Boro), Milan Carter (Barry), Fabiana Udenio (Tally) și Travis Van Winkle (Aldon). Arnold Schwarzenegger este și producător executiv, alături de showrunnerul Nick Santora.

Arnold, ca un tată și pe platouri

Într-un interviu recent cu Variety, Monica Barbaro, interpreta rolului principal feminin, a dezvăluit că relația de pe platouri cu Arnold Schwarzenegger semăna foarte bine cu relația tată-fiică a personajelor din serial: „A fost excelent că am avut această interacțiune și în afara filmărilor, ne-a ajutat foarte mult să găsim chimia familială necesară în poveste. Iar Arnold a fost foarte amabil să-mi împărtășească diverse lucruri din experiența lui”.

Despre drumul lui Arnold Schwarzenegger de la copilăria în Austria natală până la statutul de campion de culturism, vedetă hollywoodiană și politician de succes, ales guvernator al Californiei, puteți afla nenumărate detalii din recent lansata miniserie documentară în trei părți „Arnold” (2023). Aceasta este disponibilă, de asemenea, pe Netflix, alături de serialul de comedie „Fubar”.

Sursa foto: Netflix

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te