Homepage  / Ultimul număr

Frumusica a castigat rolul de mama

Frumusica a castigat rolul de mama

de Redactia Tvmania

Casatoria Juliei Roberts cu cameramanul Danny Moder sta sub semnul sarbatorii: cei doi s-au casatorit de Ziua Independentei si au devenit parintii imediat dupa Ziua Recunostintei.

Julia Roberts s-a grabit sa devina mama: actrita in varsta de 37 de ani a nascut pe 28 noiembrie un baietel si o fetita, desi copiii ar fi trebuit sa vina pe lume in ianuarie. „Frumusica” a nascut intr-un spital din Los Angeles doi gemeni care si-au facut debutul in lume pe la trei dimineata.
Roberts si-a dorit foarte tare sa joace rolul de mama, iar eforturile ei au fost indelung urmarite de presa de peste Ocean care a sugerat ca actrita a ramas insarcinata in urma unei proceduri de fertilizare in vitro. Purtatorul ei de cuvant a negat insa orice interventie de acest fel, declarand ca in familia Juliei exista mai multe cazuri de sarcina gemelara.
Sigur este insa faptul ca starul a avut cateva batai de cap cu sarcina, ea fiind nevoita, in ultimele saptamani, sa stea numai in pat, asta dupa ce filmase gravida pentru „Ocean’s Twelve” si se pregatea de lansarea peliculei „Closer”. „Mama si copilul sunt bine”, a declarat purtatorul ei de cuvant, refuzind sa dea alte detalii, insa surse ale „E! Online” au dezvaluit ca bebelusii au fiecare in jur la doua kilograme si jumatate.
Daca nunta Juliei a fost indelung comentata acum doi ani, pe motiv ca a fost secreta, dar si din cauza ca „Frumusica” reusise sa fure sotul altei femei, nici nasterea copiilor ei nu a fost scutita de barfe. Multa lume a pufnit in ras si a incercat sa afle care au fost motivele pentru care Roberts a ales nume atat de neobisnuite pentru copii: pe baietel il cheama Phinnaeus Walter, iar pe fetita Hazel Patricia.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton