Cei doi au împreună un băieţel de trei ani, Yaman. După participarea la numeroase festivaluri muzicale în zona fostei Iugoslavii, Emina a scos patru albume, este imaginea unei companii vestimentare macedoniene şi a studiat managementul la Belgrad. Emina e confundată adesea pe stradă cu celebra Penélope Cruz, datorită asemănării cu actriţa de origine spaniolă.
Serialul „Lale” prezintă povestea a două familii aflate într-un conflict permanent. Familia Ilgaz e mutată în Istanbul din Anatolia şi e hotărâtă să aibă succes în oraş, capii familiei fiind obsedaţi de păstrarea tradiţiei şi controlului. Familia Taskiran e una dintre vechile familii din Istanbul, ai cărei membri se învârt doar în cercurile selecte, dar care are extrem de mult de suferit după ce capul familiei se sinucide: afacerile îi sunt distruse şi falimentul nu e departe.
Succesul unora înseamnă prăbuşirea celorlalţi şi – la fel ca în shakespearienii „Romeo şi Julieta” – copiii celor două familii se îndrăgostesc. Ei sunt Çinar (modelul şi actorul Tolgahan Sayisman), unicul fiu al familiei Ilgaz, şi Lale (cântăreaţa şi actriţa Emina Sandal), fiica lui Zümrüt (Hatice Aslan) şi sora lui Yesim (Serenay Sarikaya).
Lale (Emina Jahović Sandal) şi Çinar (Tolgahan Sayisman) îşi reiau rolurile şi în serialul turcesc „Yer gök ask”/„Love in the Sky” (producţie 2010). Legătura dintre cele două producţii TV o constituie Toprak Ilgaz (Selen Soyder): în „Yer gök ask”, aceasta e bona copilului nelegitim al protagonistului, Yusuf (Murat Unalmis), iar sora ei parvenită se logodeşte cu acesta.
Çinar soseşte în oraş pentru a-l revedea pe Yusuf (cu care e vechi prieten) şi o cunoaşte pe Toprak – care e îndrăgostită de Yusuf şi vrea să scape din situaţia în care se află.
Şi cum Çinar are şi el propriile probleme cu Yesim (Serenay Sarikaya), cumnata lui, îi propune lui Toprak un mariaj de formă. Momentul căsătoriei celor doi apare şi în „Lale”, în secvenţe de flash-back.