Actriţa americană în vârstă de 38 de ani şi soţul ei, artistul italian Marco Perego, şi-au prezentat cel de-al treila copil, un băieţel pe nume Zen.
Actriţa americană în vârstă de 38 de ani şi soţul ei, artistul italian Marco Perego, şi-au prezentat cel de-al treila copil, un băieţel pe nume Zen.
Bebeluşul apare într-o poză, pe contul de Instagram al lui Zoe, alături de fraţii lui, gemenii Bowie şi Cy, care au împlinit 2 ani în luna noiembrie a anului trecut.
„Marco şi eu suntem încântaţi să împărtăşim cu voi vestea naşterii fiului nostru, Zen. Nu ne-am putea simţi mai binecuvântaţi acum că ni s-a mărit familia”, a scris Zoe în dreptul fotografiei.
Actriţa din „Avatar” nu a făcut nicio declaraţie despre cum a ajuns Zen în viaţa ei, dacă a apelat la o mamă-surogat sau dacă a adoptat, având în vedere că nimeni nu a văzut-o însărcinată cu el. Ea şi soţul ei, Marco, s-au căsătorit în secret la Londra, în 2013.
Pe marile ecrane de la noi, o veţi vedea pe Zoe în luna mai, în filmul „Gardienii Galaxiei Vol. 2”, în timp ce la anul ea va avea premiera peliculei „Avengers: Infinity War – Part I”.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Alte articole: Actriţa Zoe Saldana a devenit mămică de gemeni
Actriţa Zoe Saldana s-a căsătorit cu un artist italian
Bradley Cooper şi Zoe Saldana s-au despărţit…iar