Dintre cei trei membri ai juriului, Mihai Bendeac a avut cea mai neaşteptată reacţie.
El i-a lăsat mască până şi pe Monica Petrică şi pe CRBL când s-a ridicat brusc de pe scaun şi a sărutat-o cu patos pe coregrafa tinerilor, în aplauzele întregii săli.
Pentru a se asigura că ia cele mai bune decizii în materie de ales concurenţii pentru primul sezon “România dansează”, Bendeac şi-a invitat familia să îi fie alături.
Monica Petrică, CRBL şi Mihai Bendeac sunt juraţii celui mai fresh format de televiziune dedicat dansului. “România Dansează” are la bază formatul “Got To Dance”, program lansat în 2009 în Marea Britanie care a ajuns deja la sezonul 4.
Dacă CRBL şi Monica Petrică vor juriza strict din punctul de vedere al coregrafiei, ritmului, muzicii şi al stilului, Mihai Bendeac îşi va asuma rolul spectatorului avizat, care nu are studii de specialitate în domeniu.