Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale

FOTO. Serialul „Vikingii” revine la History, cu noi episoade din sezonul 4

de Redactia Tvmania

Postul History a anunțat că drama “Vikingii” revine pe micile ecrane cu alte noi zece episoade din cel de-al patrulea sezon începând de duminică, 15 ianuarie (inițial s-a anunțat data de 8 ianuarie, dar din cauza unor modificări de program aceasta a fost modificată, n.red.), de la ora 22:00. După cum spune creatorul și scenaristul Michael Hirst, aceste episoade aduc “evenimente importante și cutremurătoare”.

Primele episoade din sezonul 4 au fost difuzate de History vara trecută

În premiera mijlocului de sezon, reapariția lui Ragnar în Kattegat pornește un lanț de evenimente pe care nimeni – în afară de Seer – nu și le-ar fi putut imagina. El ajunge acasă pe neașteptate pentru a vedea ceea ce a devenit fiul său și pentru a rezolva treburi neterminate cu Regele Ecbert (Linus Roache), în Wessex. Între timp, Lagertha (Katheryn Winnick) plănuiește o luptă pentru putere în Kattegat și Bjorn (Alexander Ludwig) se pregătește de îndeplinirea visului său de a explora Marea Mediterană într-o nouă barcă construită pentru el de Floki (Gustaf Skarsgård).

Se întâmplă foarte multe lucruri diferite”, spune Michael Hirst despre aceste noi episoade din cel de-al patrulea sezon. “Intră mult mai adânc în unele zone, în aspectele sentimentale, în relații. Are și bătălii extraordinare, într-adevăr, dar în esență este o călătorie foarte, foarte emoțională. Am propulsat “Vikingii” la cel mai înalt nivel al dramei istorice urmând firul poveștii inspirate din evenimente reale, precum navigarea pe Marea Mediterană a lui Bjorn Cot de Fier sau transformarea lui Ivar Fără Os în cel mai de temut războinic din toate timpurile. Nu este povestea unui singur om, ci saga lui Ragnar și a fiilor săi.”

Al cincilea sezon din ”Vikingii”, în care distribuția este completată de câștigătorul Globului de Aur Jonathan Rhys Myers („Dinastia Tudorilor”), este în etapa de producție în Irlanda.

Seria aclamată de critici a creatorului și unicului scenarist Michael Hirst („Elizabeth” – film câștigător al Academy Award și Emmy,  nominalizat la Globul de Aur cu seria „Dinastia Tudorilor”), “Vikingii” este este o saga de familie care spune poveștile remarcabile ale vieților și aventurilor epice ale invadatorilor și exploratorilor Evului Mediu Întunecat.

Hirst este producător executiv împreună cu Morgan O’Sullivan de la World 2000 („Contele de Monte Cristo”; „Dinastia Tudorilor”), Sheila Hockin („Dinastia Tudorilor”; „Borgia”), John Weber de la Take 5 Productions („Dinastia Tudorilor”; „Borgia”), Sherry Marsh, Alan Gasmer și James Flynn („Dinastia Tudorilor”, „Borgia”). Jana Bennett și Arturo Interian sunt producătorii executivi din partea History.

[ngg_images source=”galleries” container_ids=”3478″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”0″ thumbnail_width=”619″ thumbnail_height=”464″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”1″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”0″ slideshow_link_text=”[Show as slideshow]” template=”/var/www/tvmania/wp-content/themes/tvmaniaseventeen/nggallery/gallery.php” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Alte articole:

Serialul “Vikingii” revine la History cu un nou sezon

Jonathan Rhys Meyers joacă în sezonul cinci din „Vikingii”

Serialul „Taken” a recrutat un actor din „Vikingii” pentru rolul Bryan Mills

„Vikingii”, cel mai violent serial de acum! Dovada: noul teaser

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te