La fel ca multe alte celebrități, Prințul Harry a sărbătorit în weekend Father’s Day (Ziua Tatălui – n.red), fiind un prilej excelent de a-l arăta lumii pe fiul lui, Archie.
La fel ca multe alte celebrități, Prințul Harry a sărbătorit în weekend Father’s Day (Ziua Tatălui – n.red), fiind un prilej excelent de a-l arăta lumii pe fiul lui, Archie.
Cuplul regal a postat pe contul de Instagram o nouă imagine cu Archie, în care se poate vedea cât de adorabil este fiul celor doi. Archie apare în imagine stând în brațele tatălui lui și ținându-l pe acesta de un deget.
Ducele și Ducesa de Sussex au mai postat pe Instagram cu câteva săptămâni în urmă o imagine cu Archie, de data aceasta cu picoarele acestuia, cu ocazia Mother’s Day (Ziua Mamei – n.red).
Textul care însoțește imaginea este și el emoționant:
„Aducem un omagiu azi tuturor mamelor – din trecut, din prezent, celor care vor deveni mame și celor pe care le-am pierdut, dar de care ne vom aminti întotdeauna. Le cinstim și le sărbătorim pe fiecare dintre voi. Azi este Mother’s Day în Statele Unite ale Americii, Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud, Kenya, Japonia și în mai multe țări din Europa.”
Textul a mai inclus și un pasaj din poemul „Lands” al autorului Nayyirah Waheed: „Mama mea a fost prima mea țară, primul loc în care am trăit”.
Ducele și Ducesa de Sussex au devenit părinți pe 6 mai, iar recent au fost dezvăluite și câteva detalii despre botezul lui Archie. Acesta va avea loc la începutul lunii iulie la Capela St. George, unde Meghan Markle și Prințul Harry s-au căsătorit. Se pare că Regina nu va putea participa la ceremonie, având deja un program stabilit pentru acea perioadă, însă printre invitați pe numără Prințul William și Kate Middleton, Prințul Charles și Camilla, Ducesa de Cornwall, dar și mama lui Meghan, Doria Ragland. Încă nu se știu detalii despre cine sunt persoanele pe care Meghan și Harry le-au ales pentru a fi nașii lui Archie.