Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

FOTO: “Pariu cu viaţa” a ajuns la penultimul episod

21 November 2011

Fanii serialului Pariu cu viaţa' de la Pro TV pot urmări astăzi, 21 noiembrie, penultimul episod din primul sezon al producţiei MediaPro.

Într-un rol special, în episodul de astăzi, apare actriţa Cătălina Mustaţă, cea care o interpretează pe mama Monicăi, care trece prin momente grele din cauza sarcinii. Simpaticul Gică Popa (Radu Gabriel) continuă să viseze cu ochii deschişi la o poveste de dragoste între el şi Mara (Carmen Tănase), în timp ce Tănţica (Elvira Deatcu) ajunge la disperare. De asemenea, Andreea Rădulescu (Diana Dumitrescu) va apărea în câteva scene fierbinţi. Acţiunea din „Pariu cu viaţa' atinge punctul culminant când fetele din „LaLa Band', la îndemnul Sarei (Sore), se urcă într-o maşină pentru a ajunge la o întâlnire cu un impresar, fără să ştie că destinaţia lor este alta.

Cei care iubesc muzica trupei „LaLa Band' vor putea asculta azi două interpretări originale ale pieselor „Show must go on' şi „I want to break free', dar şi noi dansuri ce poartă semnătura Victoriei Bucun (coregrafa de la Dansez pentru tine'). Dima Trofim, interpretul moldoveanului Dima sosit de la Chişinău pentru a studia la Colegiul Naţional de Arte, a realizat un dans spectaculos pentru care a muncit zile în şir.

„Ideea cu focul, sincer să fiu, mi-a venit şi mie atunci când repetam coregrafia cu Vica. Parcă am fost pe aceeaşi lungime de undă pentru că i-am zis că ar fi frumos dacă am avea în jurul nostru foc, şi ea a spus că exact asta îşi dorea. Dorian şi Rafael au fost cei responsabili cu focul, o sarcină grea, dacă mă întrebaţi pe mine. Nu mi-a fost frică deloc la filmări, ba chiar am vrut să ţin o torţă în mână însă dansul era unul dificil, am şi cântat, şi a trebuit să mă concentrez pe asta', a spus Dima.

1

Picture 1 of 5

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare