Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Mirela si Vladimir

FOTO. Mirela Vaida îşi aniversează azi băiatul cel mare, Vladimir

20 August 2019

E veselie mare azi în familia Mirelei Vaida. Îndrãgita prezentatoare de la Antena 1 îşi aniverseazã bãieţelul cel mare, pe Vladimir, care împlineşte astãzi trei anişori. „Sunt singurã cu toţi trei, dar am noroc cã grãdiniţa este deschisã şi în august şi Vladimir îşi va putea serba ziua ca toţi ceilalţi copii care sunt aniversaţi în timpul anului şcolar, pentru cã asta îşi dorea, sã fie alãturi de prietenii lui de la grãdi. Chiar acum suntem pe drum într-acolo, unde i-am invitat şi pe Belle şi pe Spiderman, vom avea şi tort cu Fulger McQueen , iar Vladimir abia aşteaptã sã sufle în lumânãri, e extrem de entuziasmat de fiecare datã când trebuie sã facã asta!', a povestit Mirela. 

La petrecea lui Vladimir sunt invitaţi toţi copiii de la gradiniţa unde merg el şi sora lui, Carla.

„Avem copii de toate vârstele, pentru cã o sã fie toatã grãdiniţa invitatã în sala de spectacole. Avem animatori, baloane, picturã pe faţã, dans, muzicã, karaoke şi o mulţime de joculeţe! Bineînţeles cã dupã amiazã începem runda a doua, şi cu vecinii de la bloc. Practic o ţinem tot într-o petrecere, cã tot e zi de vacanţã şi ne permitem sã nu îi culcãm la orã fixã', a mai completat vedeta Antena 1. 

 Vezi galeria foto >

Zilele acestea Mirela se bucurã din plin de vacanţã, pentru cã din toamnã le dã întâlnire telespectatorilor în fiecare zi, de luni pânã vineri, de la ora 17:00, pentru douã ore, în platoul Acces Direct, de la Antena 1. „Mã bucur din plin de timpul cu ei, suntem nedezlipiţi, aşa cum am fost de fapt în ultimul an! Vreau sã nu ratez nimic din ce li se întâmplã, mai ales cã din toamnã, când voi începe emisiunea zilnicã, vom avea doar dimineţile şi serile împreunã, aşa cã profitãm acum, la maximum!', a declarat Mirela. 

Acces Direct, unul dintre cele mai puternice formate ale dupã-amiezii, difuzat în fiecare zi, de luni pânã vineri, de la ora 17:00, revine pe micile ecrane în aceastã toamnã cu un nou sezon, dar si o serie de modificãri la nivelul conţinutului. Cele mai importante subiecte ale zilei, poveşti de viaţã unice, dezvãluiri emoţionante ale invitaţilor, dar şi informaţii în premierã, toate vor fi dezbãtute în platoul emisiunii, alãturi de un panel de experţi în domeniu, iar seria surprizelor pe care echipa de producţie le-a pregãtit telespectatorilor pentru aceastã toamnã nu se opresc aici. 

 

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare