Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

FOTO: Mihai Petre a făcut mountain bike în Polonia

de Redactia Tvmania

Mihai Petre, unul dintre jurații show-urilor “Românii au talent” și “Dansez pentru tine” de la ProTV, a profitat de vacanță și a plecat în Polonia, acasă la părinții soției sale, Elwira.

“Au fost 9 zile de relaxare totală, în care am făcut foarte mult sport și ne-am propus să ne odihnim. Și am reușit!”, a povestit Mihai.

Programul de vacanță nu a fost unul obișnuit, ci a însemnat multă alergare, completată cu drumeții prin pădurile din împrejurimi. Mihai nu s-a dat în lături de la nimic și a încercat chiar să facă mountain bike.

“A fost o vacanță în care am mers foarte mult cu bicicleta. Erau niște trasee foarte bune de mountain bike de care am profitat din plin. Tot cu bicicleta am ajuns și la mare. Am pedalat 20 de kilometri, iar când am ajuns pe plajă am adormit instant sub un soare puternic. Partea mai puțin plăcută a fost că trebuia să mai pedalez încă 20 de kilometri pentru a mă întoarce acasă”, a mai spus Mihai.

Bucatăria poloneză  este una din preferatele lui Mihai, așa că a profitat de vacanță pentru a gusta cât mai multe bunătăți specifice zonei.

“Preferații mei sunt peirogi, un fel de coltunași cu brânză sau carne. Mama și bunica Elwirei sunt specialiste în asta, așa că am fost un norocos”, a mai povestit el.

Între cantonamente și concursuri, o nouă vacanță

După Polonia, Mihai și Elwira plănuiesc o escapadă în Grecia sau Italia, însă deocamdată timpul lor este ocupat de școala de dans, cantonamente și concursuri ale elevilor lor.

“Aveam nevoie de o perioada de odihnă, după un an atât de plin. În plus, trebuie să fiu gata ca din luna august să trec din nou la pupitrul “Românii au talent”. Abia aștept să înceapă o nouă rundă de talente!”, a mai adăugat Mihai.

[imagebrowser id=199]

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te