Actorul în vârstă de 55 de ani a participat zilele trecute la evenimentul LACMA Art + Film Gala Presented By Gucci care a avut loc în Los Angeles și mare le-a fost mirarea celor prezenți când acesta a apărut pe covorul roșu însoțit de iubita lui. În cariera de peste 35 de ani a actorului, Reeves nu a venit niciodată pe covorul roșu însoțit de o parteneră.
Potrivit mai multor publicații de peste Ocean, Keanu Reeves și Alexandra Grant se cunosc de ani buni, colaborând pentru mai multe proiecte. De fapt, Alexandra este cea care s-a ocupat de ilustrarea cărții pe care Keanu a lansat-o în 2011, „Ode to Happiness” și au mai colaborat și pentru cea de-a doua cartea a actorului, „Shadows”, lansată în 2016.
Ei au mai apărut pe covorul roșu împreună în 2016, la UNAIDS Gala în timpul Art Basel 2016, însă nu în ipostaza de cuplu. În 2017 cei doi au pus bazele unei edituri, iar într-un interviu acordat în 2018, Alexandra a vorbit despre colaborarea profesională cu Keanu:
„Unii oameni sunt visători care au multe idei, însă nu fac nimic cu aceste idei. Noi punem ideile în practică. Cred că ne place că putem prezenta lumii ideile noastre”.
Se pare că această frumoasă colaborare profesională s-a transformat într-una sentimentală și nu putem decât să ne bucurăm pentru Keanu. Ultima lui iubită, despre care se știe în presă, a fost actrița Jennifer Syme. În decembrie 1999, ea a adus pe lume o fetiță, Ava Archer Syme-Reeves, însă copilul a murit la naștere. La scurt timp cei doi s-au despărțit, iar în 2001, Jennifer a murit într-un accident de mașină.