Homepage  / Articole

FOTO: Julian Gil, noul sex-simbol al telenovelelor

FOTO: Julian Gil, noul sex-simbol al telenovelelor

de Redactia Tvmania

Julian Gil, pe care îl puteţi vedea în prezent în două telenovele la Acasă, “Eva Luna” şi “Suflet vândut”, este mereu în atenţia revistelor din Mexic sau Statele Unite, asta pentru că actorul de origine argentiniană arată bine, joacă bine şi este o persoană caritabilă.

Banii pe care i-a scos din vânzarea calendarului de anul acesta (în care apare în ipostaze foarte sexy) i-a donat copiilor defavorizaţi. Mai mult, revista “Men’s Health”, ediţia mexicană, a decis să-l pună pe coperta ultimului număr datorită stilului de viaţă sănătos pe care acesta îl urmează şi pe care îl promovează de câte ori are ocazia.

“Când exerciţiile fizice te pasionează, nu le consideri un sacrificiu. Când iubeşti sportul în general, ţi se pare distractive”, a declarat Julian Gil.

I-au plăcut de mic femeile

Totuşi Julian nu se poate lăuda cu viaţa sa amoroasă. Deşi arată foarte bine şi are succes la femei, actorul în vârstă de 41 de ani nu are prezent o iubită, ba mai mult decât atât, o fostă parteneră de-a sa, cântăreaţa Giselle, a ieşit în prezent în presă şi a spus că acesta îi datorează nişte bani.

Julian s-a aprărat spunând: “Niciodată nu i-am datorat bani lui Giselle, ba chiar a fost un proces în acest sens, pe care l-am şi câştigat. Nu ştiu ce vrea cu asta, de ce a spus aceste lucruri acum. Dacă era o femeie cu care am ieşit acum un an sau acum câteva luni, mai ziceam, dar noi am fost împreună în anii 90, nici nu are sens să-i dau vreo replică”, a conchis Julian.

Julian are doi copii, o fată de 25 de ani (pe care a avut-o la 16 ani cu o tânără din Puerto Rico pe care a luat-o de soţie pe când el avea 15 ani) şi un băiat de 16 ani (rezultat tot în urma unei relaţii care nu a mers).

Printre fostele sale iubite, s-au numărat femei latino foarte frumoase precum Marjorie de Sousa şi Sofia Lama. Chiar dacă Julian a fost mereu surprins în compania femeilor, au existat şi zvonuri că acesta ar fi homosexual, pe care el le-a negat vehement.

[imagebrowser id=599]

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton