Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Flavia  mihasan

FOTO. Flavia Mihășan a pregătit camera bebelușului. Vedeta dorește să nască pe cale naturală

27 March 2019

Mai este foarte puțin până ce Falavia Mihășan va deveni mamă pentru prima oară. Vedeta Antena 1 a pregătit deja camera băiețelului, însă pe ultima sută de metri, a luat o decizie radicală. 

 

Flavia Mihăşan a arătat în direct în cadrul emisiunii „Neatza cu Răzvan și Dani' cum arată dormitul ei şi al iubitului, după ce au montat şi pătuţul pentru bebeluş, în aceeași camera și asta pentru că viitoarea mămică se simte foarte atașată de băiețelul ei, astfel că îl vrea cât mai aproape. 

„Avem aici pătuţul. Are salteaua, e încă nedesfăcută. Vreau să vă arăt nişte hăinuţe, nu pot să cred cât sunt de mici. Iniţial camera lui era gândit în partea cealaltă, numai că deja mă simt super ataşată şi nu cred că pot face asta, o să fac trei paşi până la pătuţ, cel mai probabil va dormi între noi, dar na. Aici sunt câteva hăinuţe pentru primele luni', a spus Flavia Mihăşan la Antena 1. 

Vrea să nască pe cale naturală 

 

„Îmi doresc să nasc natural fără epidurală, dar nu știu. Am avut o super sarcină! Nu pot să mă plâng de nimic.. nu am avut pofte.. Am luat 7 kg în 7 luni, deci sper să reușesc să nasc natural, asta e ce îmi doresc. Nu exclud nici cezariana, atâta timp cât bebele e în siguranță', a declarat aceasta în cadrul aceleiași intervenții televizate. 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare