Andrei Gheorghe, cunoscut pentru stilul său direct și nonconformist, s-a stins din viață pe 19 martie 2018 la vârsta de 56 de ani. Anul acesta, omul de radio și televiziune ar fi împlinit 63 de ani. În cariera sa remarcabilă, a fost implicat în numeroase proiecte TV cunoscute, inclusiv emisiuni de succes. Iată o selecție a acestora.
La acea vreme, potrivit medicilor legiști, după o necropsie care a durat aproximativ 3 ore, cauza decesului a fost, cel mai probabil, un infarct provocat de probleme cardiace mai vechi. Anul acesta, Andrei Gheorghe ar fi împlinit 63 de ani, iar amintirea sa continuă să influențeze și să inspire peisajul media românesc.
Iată o selecție a emisiunilor care l-au făcut celebru pe Andrei Gheorghe
Lanțul slăbiciunilor
Emisiunea concurs „Lanțul slăbiciunilor” a fost lansată în toamna lui 2001 la Pro TV, după ce, anterior, Andrei Gheorghe mai prezentase „Generația Pro” și „Alege”.
Gheorghe
Talkshow-ul de noapte „Gheorghe” a fost lansat în toamna lui 2003, la Antena 1. Este emisiunea la care Emil Boc a căzut în direct de pe o platformă suspendată, unde aveau loc filmările, fiind cea mai viralizată emisiune a lui Gheorghe.
„Aia a fost prezență de spirit? Ha-ha! Aia a fost disperare!”, a descris, câțiva ani mai târziu, pentru TVmania, reacția vigilentă pe care a avut-o la acel moment.
Politică, frate! – Am o știre pentru tine
În 2004, Andrei Gheorghe se mută la Realitatea, unde face „Politică, frate!” și „Am o știre pentru tine”.
„Nu sunt cel mai bun om de televiziune din România, pe sticlă. But don’t fuck with me on the Radio! N-am harul de a fi plăcut. Sigur că aș vrea. Dar, pe de altă parte, nu vreau să fiu altfel decât sunt”, ne spunea el într-un interviu.
Rătăciți în Panama
În septembrie 2009, Andrei Gheorghe face, la Kanal D, „Rătăciți în Panama”, un reality show de supraviețuire ce avea la bază reality-show-ul „Desafio – la lucha de los regiones”.