Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Catrinel_menghia_Marlon_1_portrait

FOTO. Catrinel Menghia e însărcinată pentru prima dată. Iată cum a făcut anunțul!

28 September 2018

Topmodelul şi actriţa de origine română, Catrinel Menghia (32 de ani), este însărcinată pentru prima dată. Vedeta a ales să dea vestea tuturor printr-un gest simplu, însă cu impact asupra presei, în cadrul unui eveniment caritabil care a avut loc la Monte Carlo. 

Catrinel și-a dezvăluit sarcina fără a da declarații, purtând o rochie din dantelă neagră care i-a scos în evidenţă burtica de gravidă. Mai mult, topmodelul a pozat ţinându-şi mâinile în jurul pântecului şi zâmbind larg. Vedeta are o relaţie de peste şapte ani cu producătorul de film italian Massimiliano di Lodovico (40 de ani). Anterior, ea a fost căsătorită timp de şase ani cu fotbalistul Massimo Brambati, de care a divorţat în 2011.


Pe numele de scenă Catrinel Marlon, românca a fost descoperită ca manechin la vârsta de 16 ani, pe când ieşea din incinta stadionului din Iaşi, după o sesiune de antrenament la proba de săritură în înălţime. De atunci, ea a devenit un model internaţional de succes şi a prezentat diverse creaţii vestimentare pentru mari case de modă, precum Giorgio Armani. Ea a fost imaginea Peroni şi Emporio Armani şi a apărut în paginile multor reviste celebre, printre care „FHM şi „Maxim.

Catrinel Menghia a mai apărut în calendarul Sports Illustrated 2007 şi în Sports Illustrated Swimsuit Edition 2006, dar şi pe coperta ediţiei sud-africane a Sports Illustrated Swimwear 2009. Ea a jucat, în 2011, în scurtmetrajul „La promessa şi în lungmetrajul „Tutti i rumori del mare, ambele semnate de Federico Brugia. De asemenea, a jucat rolul principal în filmul „Città Ideale de Luigi Lo Cascio, prezentat la Festivalul de Film de la Veneţia în 2012. Frumoasa româncă a mai apărut, în 2013, în două episoade din serialul „CSI: Crime şi Investigaţii/ CSI: Crime Scene Investigation.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare