Homepage  / Articole

FOTO: Andreea Bănică vrea să-i electrizeze pe europeni

FOTO: Andreea Bănică vrea să-i electrizeze pe europeni

de Redactia Tvmania

După o vară plină de concerte prin mai multe ţări, Andreea Bănică a revenit cu o piesă nouă, “Electrified”, şi cu un concept nou pentru spectacolele ei. Artista şi-a prezentat noul ei show la “Premiile Muzicale Româneşti” din 16 septembrie, unde s-a sărutat cu un robot pe scenă.

De la gală, Andreea nu a plecat cu mâna goală acasă, ea obţinând premiul pentru “Cel mai bun videoclip” (“Sexy”). Între atâtea cântări, Andreea ne-a spus că-şi face mereu timp pentru soţul ei, Lucian, şi pentru fiica lor în vârstă de 2 ani, Sofia. Ba mai mult, cântăreaţa ne-a zis că îşi mai doreşte un copil.

Cât timp te-ai pregătit pentru show-ul de la “Romanian Music Awards”?

A fost o muncă titanică. Cea mai mare problemă a fost că nu puteam repeta decât noaptea, dat fiind că întregul show se bazează pe lumină. Pregătirile au durat aproape o lună, dar conceptul în sine a fost creat de ceva mai mult timp.

Vei filma şi un videoclip la single-ul “Electrified”?

Pentru moment nu aş vrea să fac nici o dezvăluire, tot ceea ce pot să spun este că, odată cu single-ul, se va lansa şi conceptul “Electrified” şi o să vedem ce roboţi vor fi.

Cât repeţi pentru concertele tale?

Mult. Fiecare piesă pe care o cânt este cea mai importantă. De la interpretare, la coregrafie totul trebuie să iasă perfect şi asta nu se poate obţine decât cu multă muncă.

Care sunt planurile tale pentru această toamnă?

Am planuri cu adevărat electrizante şi va fi o toamnă “Electrified”. În octombrie, urmează lansarea din Grecia şi din Israel. Momentan, toată energia mea şi a echipei mele este concentrată pe noul single, aşa că nu vă pot spune prea multe despre ce anume urmează.

Te-ai gândit să mai lansezi şi un album?

Nu exclud posibilitatea asta, dar cred din ce în ce mai mult în varianta digitală a pieselor. Albumele nu cred că vor mai avea o viaţă foarte lungă.

În ce ţări au prins cel mai bine piesele tale vara aceasta?

Rusia, Belgia, Olanda, Turcia, Polonia, Africa de sud, Ungaria, Canada şi mai sunt şi altele, dar dincolo de licenţieri, pot să vă spun că am testat multe dintre piesele mele în Israel, Bulgaria, Turcia, Grecia, iar reacţia publicului a fost excepţională.

[imagebrowser id=306]

A fost o adevărată Cenuşăreasă în Israel

Ce ai făcut vara asta, unde ai fost în vacanţă?

Vacanţă… nu prea. Am avut extrem de multe concerte, aşa că nu am avut timp de vacanţă. Am fost cu familia în Antalya, dar doar câteva zile. Oricum, chiar dacă vi se pare un clişeu, în timpul concertelor pur şi simplu mă încarc cu energie, deşi uneori drumurile sunt foarte obositoare.

Am avut, de exemplu, o serie de concerte în Israel şi a trebuit să plec imediat după ultimul, pentru că mai aveam trei în Romania. A fost obositor, dar reacţia fanilor la fiecare concert mă face atât de fericită, încât oboseala nu mai contează.

Povesteşte-ne un moment amuzant de la concertele tale.

La un spectacol în Israel, mergeam către concert. Am plecat de la hotel, am urcat în maşina care mă ducea în club şi m-am descălţat. Şoferul a deschis uşa laterală a maşinii să vadă dacă stăm comod. Comod stăteam, doar că odată deschisă uşa, unul dintre pantofi a cazut din maşină, fără să remarce nimeni. Pe drum am vrut să mă încalţ şi am constatat că am un singur pantof.

Am ajuns la club, iar patronul a adus câteva fete să vadă ai cărei pantofi mi se potrivesc ca număr. Am încălţat zeci de perechi şi până la urmă am luat sandalele unei fete deşi nu se potriveau cu outfitul meu. Am râs foarte mult de toată situaţia creată. Supărarea a apărut la hotel. Cei de la recepţie au gasit pantoful la 12 noaptea, fix, doar că maşina care ne ducea la concert trecuse peste el.

Nu are loc de soţul ei în bucătărie

Ce i-ai gătit ultima oară soţului tău?

Cremă de brânză. Nu am loc de el pentru că tot timpul se bagă peste mine în bucătărie. Îi place la nebunie să gatească, iar mie îmi place tot ce prepară el.

Ultima oară când te-a făcut să râzi fiica ta a fost…?

Într-o zi când mă pregăteam să merg la un post de radio radio, a stat, s-a tot uitat la mine şi mi-a spus că sunt “fancy” J. M-a amuzat teribil şi nu înţelegeam de unde a auzit ea aşa ceva.

Când ai puţin timp liber ţi-l petreci:

Stând cu Sofia. Eu nu prea ştiu cum este să ai timp liber… pentru mine nu mai am timp deloc! Pentru Sofia  las multe lucruri nerezolvate, îmi opresc telefonul ca să nu fiu deranjată, renunţ la multe interviuri şi apariţii TV. Fac tot ce este posibil ca să îmi petrec cât mai mult timp cu ea. Concertele pe care le am, deloc puţine, mă fac să devin egoistă şi să-mi doresc să fiu doar cu ea şi Lucian atunci când ajung la Eforie sau când vine cu bunicii la Bucureşti.

Ce mai face fetiţa ta?

Mulţumesc bine! Merge la grădiniţa la Eforie, iar noi facem naveta între Bucureşti şi Eforie.

Ultimul film care ţi-a plăcut a fost…?

“Planeta maimuţelor: Invazia”

Iţi mai doreşti un copil?

Da.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton