; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

FOTO: Alexia și Dima, în vacanță la Mediterană

01 August 2012

Înainte de începerea filmărilor pentru sezonul 3 din Pariu cu viața', pe care îl veți putea urmări din această toamnă la Pro TV, Alexia și Dima din LaLa Band și-au petrecut vacanța în Turcia, respectiv Creta, unde s-au distrat alături de prietenii lor, au vizitat zonele turistice cele mai atractive și au practicat sporturi nautice.

Vara a început cu vești bune pentru Alexia, pentru că din luna iunie ea a devenit actriță cu acte în regula' : Am așteptat cu nerăbdare această vacanță care a debutat cu examenul de absolvire al Facultății de Arte, secția Actorie, după care a continuat la fel de impetuos cu o deplasare acasă, la Constanța', spune Alexia Talavutis.

Vacanța Alexiei a continuat cu două săptămâni de vis în Turcia, pe coasta Mării Mediterane: Ultimele 2 săptămâni le-am petrecut într-o stațiune de pe malul Mediteranei, mai exact în Alanya – Turcia. Acolo am avut ocazia să fac scuba diving și parasayling, m-am bronzat, am înotat și m-am relaxat', povestește Alexia.

Dima a mers în Chișinău

În primele zile libere, Dima a plecat acasă, la Chișinău : Mi-am vizitat familia, de care îmi era foarte dor, și am fost la Vadu lui Vodă, o localitate străbătuta de râul Nistru, unde am stat la plajă și m-am distrat cu prietenii mei'.

În următoarea destinație de vacanță, Creta, Dima a fost cucerit de plajele însorite ale insulei și de apa azurie a Mării Mediterane.

În Creta am stat 7 zile, m-am dat cu ski-jetul, am vizitat Hersonissos și capitala insulei, Heraklion. Mi-au plăcut peisajele de pe insulă și apa mării, am gustat mâncăruri tradiționale grecești, dar și mâncare indiană. Tot în Creta am fost plăcut surprins de faptul că la plecare dintr-un local ești servit cu o prajitură sau o băutură tradițională, iar când te așezi la masă ți se servește un pahar cu apă', spune Dima.

 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare