După ce a transmis în direct „dubla” Steaua – Spartak Trnava, din turul 3 preliminar din Europa League, Antena 1 va difuza şi prima manşă a roş-albaştrilor din play-off. E vorba despre întîlnirea din Lituania, turul dintre Ekranas şi Steaua urmînd să se dispute astăzi, de la ora 20:00. Partida tur se va disputa la Vilnius, pe un teren cu iarbă sintetică. Returul va fi programat o săptămînă mai tîrziu, pe 30 august, ora nefiind încă stabilită. Conform GSP, manşa a doua cu Ekranas nu va avea loc pe Arena Naţională (din cauza concertului pe care Red Hot Chili Peppers îl va susţine acolo pe 31 august), ci pe Ghencea.