Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

Foști concurenți de la „Insula iubirii” vin la „Splash! Vedete la apă” 2024. „Au fost momente în care am vrut să renunț”

de Roxana Mirea,

Foști concurenți de la „Insula iubirii” participă la „Splash! Vedete la apă”, joi, 8 august 2024, într-o ediție dedicată reality show-ului, la Antena 1. Bazinul Iubirii îi readuce pe micile ecrane pe Tomiță, Ahmad Daas, Claudia Florescu, Răzvan Americanu, Hamude și Bianca Giurcă. 

Foști concurenți de la „Insula iubirii” vin la „Splash! Vedete la apă” 2024 

„Splash! Vedete la apă” reunește fosți concurenți de la „Insula Iubirii”, într-o ediție dedicată reality show-ului. Bazinul Iubirii îi readuce pe micile ecrane pe Tomiță, Ahmad Daas, Claudia Florescu, Răzvan Americanu, Hamude și Bianca Giurcă, joi seară, la Antena 1, de la 20.30. 

Participarea mea la Splash! Vedete la Apă a venit ca o invitație la o nouă provocare, la o aventură pe care am trăit-o la un nivel foarte înalt, și la propriu, și la figurat. Provocările fac parte din viața mea, iar faptul că nu știu să înot și frica de înălțime nu au fost o piedică în a-mi testa limitele. Am vrut să-mi demonstrez mie, în primul rând, că pot face lucruri de care îmi este frică. Recunosc că au fost momente în care am vrut să renunț, atunci când am simțit că frica este mai puternică decât ambiția, dar, cu toate astea, nu am renunțat, ci, din contră, am îmbrățișat frica mult mai puternic”, declară Claudia.  

Totodată, fosta concurentă în cel de-al șaptelea sezon al emisiunii Insula Iubirii recunoaște: „Pentru mine, participarea la Splash a fost o experiență unică, un amalgam de emoții, adrenalină, frică și distracție. Am învățat multe lucruri și, mai ales, mi-am dovedit că fricile sunt făcute pentru a fi depășite.” 

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8

La rândul lui, Ahmad Daas mărturisește: „A fost o experiență mai mult decât minunată. M-am bucurat de fiecare minut, de fiecare moment și, deși mi-a fost teamă de înălțime, am decis să sparg această barieră a fricii, fără să mă gândesc, vreo clipă, să fiu mai bun decât colegii mei. Am cunoscut oameni frumoși, amabili, iar antrenoarea mea, Claudia, a fost alături de mine la fiecare antrenament și vreau să-i mulțumesc, pentru că a avut un rol foarte important în progresul meu, într-un timp atât de scurt. M-am bucurat din plin de experiență și nu voi regreta nicio secundă participarea în cadrul unui show care m-a făcut să mă simt mai puternic decât credeam că sunt”. 

Pentru ispita Tomiță, reîntoarcerea la „Splash! Vedete la Apă” „a fost o bucurie, având în vedere că am participat și în urmă cu 8 ani, imediat după revenirea de la Insula Iubirii. Cu atât mai mult m-am bucurat, cu cât, atunci, am ajuns până în semifinală. Anul acesta, nu am ajuns la antrenamente atât de des pe cât ar fi trebuit, dar mă bazez pe experiența anterioară!” 

Cât de curajoși au fost participanții de la Insula Iubirii și de la ce înălțime au sărit, telespectatorii vor putea descoperi urmărind cel mai nou sezon Splash! Vedete la apă, difuzat în fiecare joi și vineri, de la 20.30, pe Antena 1. 

Răzvan Fodor, Ramona Olaru și Anamaria Ionescu sunt cele trei gazde ale celui mai curajos show al verii, în vreme ce Iulia Albu, Clara Gherase, Nea Marin şi Cosmin Natanticu sunt cei care, de la masa juriului, vor nota prestațiile, dar și evoluția participanților, din prima zi de antrenament și până în momentul săriturilor. 

Citește și:

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te