Homepage  / Televiziune

Formula 1. Cine transmite Marele Premiu al Azerbaidjanului. Unde se văd live antrenamentele, calificările și cursa

Formula 1. Cine transmite Marele Premiu al Azerbaidjanului. Unde se văd live antrenamentele, calificările și cursa

de Andra Stana,

Marele Premiu al Azerbaidjanului este programat în weekendul 14-15 septembrie. Marea cursă de pe cel mai bizar circuit din calendar, Baku, va fi ȋn direct duminică, de la 13.45. Unde pot fi văzute live antrenamentele, calificările, respectiv cursa. Programul pe zile.

Cine transmite cursa de Formula 1 din Azerbaidjan – programul pe zile

Weekendul acesta, Formula 1 revine la Antena cu Marele Premiu al Azerbaidjanului, care are loc pe circuitul de la Baku.

Antrenamentele Marelui Premiu se văd live exclusiv pe AntenaPLAY, calificările sunt ȋn direct la Antena 3 CNN şi pe AntenaPLAY, sâmbătă, de la ora 15.00, iar cursa de duminică este în direct la Antena 1 şi pe AntenaPLAY, de la ora 13:45.

Traseul de la Baku a fost desemnat cel mai bizar din ȋntreg calendarul competiţional. Are de departe cea mai lungă linie dreaptă din calendarul F1, de 2,2 kilometri. Mai mult de dublu față de linia Kemmel de la Spa sau de linia dreaptă de la Monza, care au aproape 1,1 kilometri și se dispută ȋn sens antiorar. Circuitul este unul stradal, asemenea celor din Melbourne, Monaco, Las Vegas sau Singapore, astfel că, potrivit unei analize semnate de Adrian Georgescu, pentru as.ro, o greșeală mică atrage cu sine un risc mare de abandon.

Vântul le va pune și el mari probleme piloţilor, chiar numele Baku vine din persanul „bad Kubac“ și înseamnă “rafală de vânt”. În partea veche a orașului, se pot forma curenți de aer foarte puternici care să se strecoare de-a lungul zidurilor și să influențeze comportamentul mașinilor. Circuitul de la Baku este atipic și din alt motiv.

Începând din 2021, doi piloți au avut aici rezultate foarte bune. Charles Leclerc (Ferrari) a luat în ultimii trei ani de fiecare dată pole-ul. S-a întâmplat inclusiv în cursa de sprint de anul trecut. Tot monegascul deține și recordul de viteză al pistei, cu 1’43”009 pentru 6.003 kilometri. Sergio Perez e însă singurul dublu câștigător al cursei (2021 și 2023). Mexicanul a triumfat și în cursa de sprint din 2023.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton