Rolul alocat lui Răzvan Fodor va fi cel al lui Cătălin, zis şi Şarpe un fante de Dorobanţi, alunecos şi băgat în afaceri ilegale. “Şarpe este un personaj care o să placă cu siguranţă celor de acasă. La începutul telenovelei, el este iubitul Ilincăi (Mădălina Drăghici), un bărbat puţin labil, alunecos şi destul de greu de interpretat”, spune actorul. Pentru a intra în pielea lui Cătălin, Răzvan Fodor şi-a făcut “încălzirea” la cafenele din Dorobanţi.
“A fost necesar, pentru pregătirea rolului să mă documentez la faţa locului, în Dorobanţi şi în alte zone mondene din Bucureşti. A fost amuzant, dar în acelaşi timp am învăţat foarte multe despre cum ar trebui să arate personajul meu”, spune Răzvan.
Andreea Pătraşcu va fi Coco, o domnişoara mondenă până în vârful unghiilor, un fotomodel care-şi petrece zilele în cafenele, îndrăgostită de Şarpe. Andreea se pregăteşte intens pentru rol. „Am „suferit” o schimbare de look, iar acum părul meu este mai scurt şi cu suviţe, iar tenul meu este bronzat. În acelaşi timp, încerc să mă îmbrac altfel, iar ţinutele sport nu intră prea des în discuţie”, spune Andreea.
“Coco este fotomodel şi face parte dintr-o gaşcă de Dorobanţi, este un personaj viu-colorat, foarte diferit de ceea ce am jucat până acum şi foarte diferit faţă de mine, dar provocarea vine tocmai din acest contrast “, mai spune vedeta.