Homepage  / Vedete româneşti

Florin Piersic, operat din nou de urgență, chiar în ziua de Paște. Între timp, actorul a fost transferat la București

Florin Piersic, operat din nou de urgență, chiar în ziua de Paște. Între timp, actorul a fost transferat la București
12

de Cătălina Matei,

După ce marele actor a fost operat la sfârșitul lui aprilie la genunchi, iar apoi internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, a fost necesar ca Florin Piersic să treacă printr-o altă intervenție care a avut loc chiar în prima zi de Paște. Între timp, marți seară, la cererea familiei și cu acordul medicilor, actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat la București.

UPDATE. Florin Piersic, internat la Institutul Inimii „Dr. Niculae Stăncioiu” din Cluj-Napoca, a fost transferat marți seară, cu un avion SMURD, la Institutul „Matei Balș” din București, la cererea familiei sale, potrivit HotNews.

Este transferat la Institutul Matei Balș din București pentru continuarea tratamentului cu antiobiotice și a celorlalte probleme legate de proteza de genunchi. Este în stare bună, se află sub tratament”, a spus Florin Crișan, managerul spitalului clujean, pentru Cluj 24.

Celebrul actor, în vârstă de 88 de ani, a fost internat luna trecută, după ce s-a simțit rău la finalul unui spectacol. Atunci, medicii au intervenit imediat și l-au operat, după ce au constatat că acesta avea o infecție la genunchi.

Din păcate însă, starea actorului s-a înrăutățit, iar în prima zi de Paște, chiar pe 5 mai, medicii de la Institutul Inimii din Cluj-Napoca au descoperit că infecția de la genunchi se extinsese și la inimă, în zona stimulatorului cardiac, potrivit Observator.

Deși, inițial, se vorbea despre transportarea lui la Viena, pentru a se interveni chirurgical, Florin Piersic a fost preluat de Institutul Inimii din Cluj-Napoca și operat acolo.

Medeea Marinescu, mesaj emoționat pe Facebook

Partenera lui Florin Piersic în peisa de teatru „Străini în noapte”, Medeea Marinescu, se regăsește printre persoanele publice care au transmis mesaje, după ce marele actor a ajuns în spital.

E un timp de reculegere, un timp al gândurilor adunate, un timp al punerii în ordine a ceea ce simțim, un timp de liniștire. Indiferent că suntem prinși în proiecte, sau alergăm zgomotos spre o minivacanță, sau suntem pe un pat de spital. Gândurile bune nu trebuie nici demonstrate, nici declarate la ore de maximă audiență, ci trebuie lăsate să existe. Iertați-mi deci lipsa de reacție publică. Pentru că sunt convinsă că toate gândurile bune și rugăciunile noastre înseamnă energie și că ele sunt îndreptate acum către cel pe care îl iubim cu toții, Florin Piersic.

Și sunt convinsă că ne vom reîntâlni pe scenă, și în afara ei, cu bucuria pe care am trăit-o de fiecare dată alături de marele meu partener de scenă. Sănătate și speranță, Dragă Florin! Tuturor, să aveți parte de sărbători luminate și liniștite! Paște fericit!”, a scris Medeea Marinescu pe Facebook.

florin-piersic-si-medeea-marinescuIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 12

Florin Piersic, mesaj pentru fani la împlinirea a 88 de ani

Florin Piersic a împlinit pe 27 ianuarie vârsta de 88 de ani. Actorul, care are o carieră impresionantă și o poveste de viață tumultoasă, le-a mulțumit atunci fanilor, prin intermediul unor postări pe conturile de Facebook și Instagram, pentru toți anii în care i-au arătat încredere și l-au aplaudat pentru rolurile jucate.

Nu-i timp de nostalgii. Nu încă. Imediat e 27 ianuarie. În trei zile, se învârte „contorul” și vârsta mea devine infinit-infinit, simbolul prieteniei și iubirii, adică 88. Ce tare mi se potrivește! Iubirea, Prietenia, Speranța, Bucuria, sunt cuvintele pe care prețuiesc cel mai mult pe lume și nu sunt doar niște…vorbe! Am dat și am primit iubire de la voi toți, cei care îmi sunteți alături cu gândurile voastre bune, cu prietenia pe care care mi-o arătați și care mă umple mereu de speranța unei alte zile, unui alt an plin de bucuria de a vă vedea în sala de spectacol sau de a vă ști în fața micului ecran.

cine-este-daniel-fiul-cel-mic-al-lui-florin-piersic-3Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  4 / 12

Cu ani în urmă, pe scena Teatrului Național în spectacolul „Dulcea pasăre a tinereții”, îi spuneam partenerei mele Carmen Stănescu următoarea replică: „Lady, am dat oamenilor mai mult decât am primit de la ei”. Astăzi, eu Florin vă spun celor care citiți aceste rânduri: „Am dat oamenilor mult , dar am primit înzecit de la ei!” Da, da, este adevărat . Fără voi, fără aplauzele pe care mi le dăruiți , fără mesajele pe care mi le scrieți, fără privirile voastre calde când ne întâlnim pe stradă, aș fi fost… sărac . Pentru mine, asta e adevărată bogăție. Cea mai de preț.

Dacă în sala de spectacol, vă văd uneori de pe scenă înclinându-va în fața mea, astăzi e rândul meu să mă înclin în fața voastră. Și mai vreau să știți că citesc tot ce îmi scrieți și că aș vrea ca timpul să fie mai lung, ca să vă pot respunde fiecăruia în parte. Norocul meu că sunt mare… la propriu…, ca să îmi pot întinde brațele ca niște aripi, să vă pot îmbrățișa pe toți . Florin”, a scris marele actor pe contul său de Instagram.

Foto: Hepta; Instagram; Facebook

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton