Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Juriul Romanii au talent

Florin Călinescu și-a ocupat locul la masa juriului “Românii au talent”

21 October 2015

În acest weekend, Clujul i-a primit cu entuziasm pe cei patru jurați Românii au talent', Andi Moisescu, Mihaela Rădulescu, Andra și Florin Călinescu, iar aceștia și-au ocupat cu onoare locurile la masa juriului, așteptând să fie surprinși de noua generație de pretendenți la titlul de erou național.

Juriul Romanii au talent

Smiley și Pavel Bartoș au fost, ca de fiecare dată, responsabili cu buna dispoziție, reușind să destindă atmosfera cu umorul și energia lor.

Show-ul de la Cluj a fost, pentru Florin Călinescu, primul în postura de jurat Românii au talent'. E o experiență pe care nu aveam cum să mi-o refuz, pentru că, în primul rând, e o întalnire cu colegii, începând cu cei din echipa tehnică și terminând cu colegii din juriu. E foarte important să mă întâlnesc cu niște oameni, de la backstage și până la frontstage, în care am avut și am eu încredere. Iar faptul că văd oameni care mă obligă să fiu cât mai obiectiv cu prestațiile lor, în ideea ca pot accede într-o etapă superioară a concursului, e iarăși important, trebuie să știi cum să îi spui unui om dacă are un talent sau nu. Suntem între prieteni și în echipă, și pe scenă', a spus acesta.

„La Cluj a trebuit să apelez la un bagaj suplimentar ca să pot lua cu mine tot ce-am adunat mai bun. Se pare că 2015 e un an foarte bun pentru talente. S-ar putea să le fi stimulat și prezența lui Florin Călinescu la masa juriului, un evident câștig, care va face diferența în noul sezon.', a spus Andi Moisescu.

Mihaela Rădulescu a completat: „Sezonul a început ca o șampanie agitată înainte de deschidere! Spumos, efervescent, amețitor, amuzant… Tare bine ne-am mai simțit la Cluj, dar și în noua formulă de juriu. Florin a intrat pe teren cu un ușor joc de glezne la început, de încălzire, după care a tras din toate pozițiile la pasele noastre, noi la ale lui! Suntem un juriu de forță, o echipă de senzație, care va face și anul acesta show-ul cu cea mai mare audiență din România'.

Proaspăta mămică Andra, a venit la Cluj încărcată de emoții și a declarat: „Preselecțiile pentru Românii au talent' m-au readus acasă, în Cluj. Am avut emoții frumoase. Recunosc, Clujul face parte din amintirile mele cele mai interesante și mai frumoase. Am cunoscut iarăși concurenți incredibili, de data asta cu o formulă de juriu ușor modificată, lângă un coleg de bancă nou, dar cu o experiență uriașă în televiziune. Telespectatorii vor beneficia de momente extraordinare!'.

Smiley si Pavel Bartos

În cele două zile în care au jurizat cei mai talentați clujeni, cei patru, alături de Smiley și Pavel Bartoș, au fost impresionați de momentele prezentate pe scenă! Totul a culminat când Florin Călinescu a apăsat Golden Buzz-ul, butonul auriu care a trimis un concurent direct în semifinalele Românii au talent'! Momentul a fost unul atât de emoționant, încât întreaga sală a lăcrimat, iar decizia lui Florin Călinescu a fost aplaudată îndelung.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare