Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Florian Ghimpu a îndeplinit dorinţa unei fetiţe la “Copiii spun lucruri trăsnite”

3 June 2013

Campania „Pune-ţi o dorinţă!', lansată de Prima TV în această primăvară, continuă să transforme visele în realitate. De această dată, Florian Ghimpu, prezentatorul Copiii spun lucruri trăsnite', este vedeta care i-a îndeplinit dorinţa unei fetiţe din Satu Mare.

Delia Anton are 6 ani şi este un copil “dezgheţat”, despre care mama ei spune că “este tupeistă, deloc ruşinoasă şi descurcăreaţă”. Este şi foarte sociabilă, lucru care a ajutat-o să-si facă foarte mulţi prieteni. Îi place să cânte şi să danseze şi este fan declarat al cântăreţei Corina Bud.

Delia şi-a dorit să-l cunoască pe Florian Ghimpu, prezentatorul emisiunii „Copiii spun lucruri trăsnite', să vină în platoul show-ului şi să-l provoace la dans.

Dorinţa micuţei a fost îndeplinită. Florian Ghimpu a aşteptat-o la studiourile Prima TV şi a întâmpinat-o ca pe o adevărată vedetă. Fetiţa a venit însoţită de părinţi şi de fratele ei, Petrică. După ce şi-au dat mâna şi şi-au împărtăşit primele impresii, Florian i-a facut Deliei turul de onoare prin platouri. Şi pentru că era invitata principală a ediţiei ce urma să fie filmată, Delia a mers şi la machiaj. A venit apoi şi momentul filmării emisiunii. Fără emoţii, micuţa a urcat pe scaunul roşu şi i-a povestit prezentatorului vrute şi nevrute, după care l-a învăţat să danseze.

Am reuşit prin campania Pune-ţi o dorinţă', de la Prima TV, să îndeplinesc dorinţa unei fetiţe minunate, care chiar este trăsnită', aşa cum spunea în filmuleţul pe care ni l-a trimis pe site. A fost o zi minunată, despre care, cu siguranţă, va avea multe de povestit', a concluzionat Florian.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare