Cu „Oral Fixation”, artista de origine columbiana Shakira incinge anotimpul rece, pe ritmuri latino.
Cu sau fara zapada, cu sau fara colindele scoase de la naftalina, de catre Stefan Hrusca, iarna aceasta a fost anuntata drept una calduroasa. Poate ca prezentatorii rubricilor meteo n-au stiut prea bine sa exprime acest fenomen, dincolo de granitele termenilor meteorologici, insa Shakira a reusit sa ridice valul de caldura cu clipul „Illegal” si sa-l amplifice cu cel de-al doilea volum al albumului „Oral Fixation”. „Cu acest album, simt ca terenul meu de joaca este considerabil mai mare. Acum pot comunica cu diferiti oameni si culturi aparte. Este ca o aventura, un vis. Simt ca fac parte dintr-o misiune antropologica”, a sunat descrierea facuta acestui album de catre artista columbiana.
In privinta dueturilor, albumul Shakirei include colaborari cu Alejandro Sanz, Wyclef Jean si Carlos Santana, plus o colectie de sase videoclipuri „imprimate” pe un DVD. „In SUA si Marea Britanie sunt comparata cu Britney Spears. Nu ma deranjeaza acest lucru. Britney este o artista de foarte mare valoare si e foarte sexy. Daca m-ar deranja ceva legat de aceasta comparatie, e faptul ca muzica mea nu-i intotdeauna inteleasa pe deplin”, a mai spus cantareata al carei actual album i-a adus si o nominalizare la premiile Grammy.
De-a lungul timpului, Shakira si-a creat o imagine rebela pe continentul american. Dincolo de faptul ca l-a refuzat pe Steven Spielberg atunci cand acesta a indrumat-o sa joace in „Masca lui Zorro” (1998), Shakira poate reproduce fiecare nota din portativ, fara a o auzi in prealabil, a invatat de la bunica ei sa danseze din buric si a recunoscut ca principala ei sursa de inspiratie este John Lennon.