Homepage  / Vedete româneşti

Fiul Mihaelei Rădulescu a împlinit 19 ani. Mesajul emoționant al vedetei de ziua fiului său. „O mamă mândră”

Fiul Mihaelei Rădulescu a împlinit 19 ani. Mesajul emoționant al vedetei de ziua fiului său. „O mamă mândră”
6

de Redactia Tvmania

Ayan, fiul Mihaelei Rădulescu, a împlinit pe 1 august 19 ani. Diva de la Monaco a profitat de această ocazie pentru a-i transmite fiului ei un mesaj plin de dragoste.

Mihaela Rădulescu se poate considera o femeie împlinită. Vedeta locuiește de câțiva ani buni la Monaco, are proiecte frumoase și, nu în ultimul rând, are o mândrețe de băiat. Ayan s-a transformat într-un tânăr fermecător și și-a întrecut mama în înălțime. Fosta prezentatoare TV recunoaște că, de când Ayan a venit pe lume, viața ei a devenit mai bună, iar acum tânărul a împlinit 19 ani.

„Cei mai buni 19 ani (și nouă luni) din viața mea. Și continuă…O mamă mândră. Extrem de mândră!”, a scris Mihaela Rădulescu pe o fotografie în care apare alături de fiul ei, pe vremea când acesta avea doar câteva anișori.

Vedeta a publicat adesea fotografii cu Ayan, care s-a transformat total, mai ales de când face sport regulat. Mihaela a dezvăluit că fiul ei este acum un tânăr pasionat de afaceri, profil pe care îl studiază chiar și la facultate în Statele Unite, după ce a absolvit Liceul Lawrenceville din New Jersey în urmă cu un an.

Ayan învață la o facultatea din SUA

„Am iubit fiecare zi și noapte de mamă din viața asta, nimic nu m-a preocupat mai serios și nimeni n-a avut toată atenția și iubirea mea ca Ayan. Am renunțat la mine, adesea, la proiecte profesionale, dacă serbarea de la școală sau vreo competiție sportivă de-a lui era în program. Am fost acolo pentru el. Și cred că se vede, simt în relația noastră, în felul în care a devenit aproape un adult, gata să-și înceapă viața pe cont propriu”, a declarat vedeta într-un interviu pentru revista VIVA.

ayanIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 6

Mai mult, fiul vedetei e și foarte talentat, el e pasionat de muzică, a făcut pian şi chitară, și e un împătimit al sporturilor. El a făcut tenis, înot, baschet, volei, navigaţie, călărie, scufundări, fotbal american, hochei pe gheaţă, patinaj, sporturi de contact, schi, snowboard, wakeboard.

Dar, pe lângă asta, Mihaela l-a învăţat şi să-şi poarte singur de grijă. „L-am învăţat să gătească – mare greşeală am făcut, că găteşte cam mult, nu e bine – , l-am învăţat să-şi calce o cămaşă, în ordinea corectă a laturilor, l-am învăţat să danseze. Mi-am dorit să ştie despre viaţă, să aibă sentimente, să aibă dorinţe”.

Prezentatoarea TV a fost căsătorită de trei ori. Prima căsnicie, cea cu Bogdan Rădulescu, s-a încheiat în 1987. 10 ani mai târziu, din 1997 până în 1999, Mihaela a fost căsătorită cu Ștefan Bănică. Ultimul mariaj a fost cel cu Elan Schwartzenberg, încheiat după o relație de 10 ani. În prezent, Mihaela formează un cuplu cu sportivul austriac Felix Baumgartner. Cei doi sunt împreună din anul 2014.

Foto: Instagram

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton