Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Fiul lui Michael Douglas, cinci ani de puşcărie

22 April 2010

Cameron Douglas, fiul de 31 de ani pe care actorul Michael Douglas îl are împreună cu prima sa soţie, Diandra, a fost condamnat la 5 ani de închisoare de justiţia americană, pentru deţinere şi trafic de droguri, jumătatea din pedeapsa maximă pentru astfel de fapte, relevă Daily Mail'.

În iulie anul trecut, fiul actorului a fost arestat după ce a fost prins, într-o cameră de hotel din New York, cu cristale de metamfetamină în valoare de 18.000 de dolari, pe care urma să le vândă.

În ianuarie, Cameron Douglas a pledat vinovat la toate capetele de acuzare ale procuraturii: posesie de heroină şi trafic de cocaină şi metamfetamină.

Verdictul judecătorului a fost întâmpinat cu tristeţe de Michael şi Diandra Douglas, ambii prezenţi în sala de judecată, cei doi refuzând să facă orice comentariu ulterior.

Judecătorul i-a acuzat, de altfel, pe cei doi părinţi că au fost imaturi, distanţi şi plini de probleme' în perioada când Cameron era doar un copil.

De altfel, într-o scrisoare adresată judecătorilor, în care Michael Douglas (65 de ani) încerca să îi acorde circumstanţe atenuante fiului său, starul din Basic Instinct' menţiona că acesta se luptă cu dependenţa de droguri încă de la vârsta de 13 ani.

Actorul a mai admis că în timpul mariajului cu Diandra a fost mult timp absent şi că a avut probleme în căsnicie, ceea ce a avut repercusiuni asupra comportamentului fiului său.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare