Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

E78eb024b642a2e4c6f76dff3de82cb1

Fiul lui Denzel Washington și-a ascuns identitatea. Cine este și cu ce se ocupă

18 August 2020

John David Washington (36 de ani) este considerat astăzi unul dintre cele mai promițătoare talente de la Hollywood, însă multă vreme a ascuns faptul că este fiul celebrului Denzel Washington, scrie Yahoo Entertainment. 

Actorul a explicat recent pentru site-ul mrporter.com de ce nu a vrut să știe nimeni al cui fiu este. „În clipa în care îi spuneam numele, oamenii își schimbau atitudinea. Așa că am mințit, spunând că tata e muncitor în construcții sau că e la închisoare, doar ca să am senzația de normalitate. Simțeam că fără asta oamenii nu m-ar fi luat în serios, chiar dacă aș fi fost bun în ce făceam'. El a ales inițial să joace fotbal profesionist și să-și construiască o carieră clădită pe propriile merite. În 2013, însă, un accident la tendonul lui Ahile a pus capăt carierei sale sportive.  

A debutat în serialul HBO „Jucătorii', alături de Dwayne Johnson, și a jucat rolul principal din filmul lui Spike Lee „BlacKkKlansman' (2018), care i-a adus o nominalizare la Globul de Aur. Despre idealurile sale profesionale, John David Washington spune că i-ar plăcea să joace „roluri precum cele interpretate de Robert De Niro sau de Leonardo DiCaprio la începutul carierei lor, care spuneau totul despre convingerile lor'. 

Pe durata pandemiei, John David a locuit în casa din Los Angeles a părinților săi, Denzel și Pauletta, unde s-a simțit foarte bine. „Ai mei sunt colegi de cameră excelenți, a spus el, sunt amuzanți și mă făceau să mă simt uneori de parcă eu le-aș fi fost părinte. După ce și-au făcut testele anti-covid, cei trei frați ai săi, Katia (32 de ani) și gemenii Malcolm și Olivia (29 de ani), care locuiesc în apropiere, ca și verii lor, au vizitat des casa părintească. „Pe 4 iulie am făcut pui, burgeri și hot-dog la grătar pentru toată familia', povestește încântat John David. 

Dacă „Tenet', cel mai recent film al lui Christopher Nolan, care a creat așteptări imense, nu s-ar fi amânat de nenumărate ori, John David Washington (care joacă rolul principal) ar fi fost în plină campanie de promovare a sa. După ce filmele anterioare ale lui Christopher Nolan (precum „Inception' sau trilogia dedicată lui Batman) au adus încasări globale de peste un miliard de dolari, s-a considerat însă că „Tenet' ar pierde imens fără o lansare adecvată. Ultimele date stabilite pentru premieră sunt 26 august în Marea Britanie și 3 septembrie în Statele Unite. 

 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare