Homepage  / Vedete

Fiul de trei ani al cântărețului Michael Buble a început chimioterapia. Ce șanse îi dau doctorii

Fiul de trei ani al cântărețului Michael Buble a început chimioterapia. Ce șanse îi dau doctorii

de Redactia Tvmania

Cântărețul Michael Buble și soția lui, Luisana Lopilato, trec prin clipe grele, după ce fiul lor cel mare, Noah, în vârstă de doar trei ani, a fost diagnosticat cu cancer, scrie dailymail.co.uk. Cei doi părinți au luat o pauză de la orice proiect profesional și se concentrează acum pe îngrijirea micuțului, care a început deja curele de chimioterapie.

michael-buble-620x400

Într-un interviu recent acordat revistei „Gente”, sora Luisanei Lopilato, Daniela Lopilato, a declarat că cel mic suferă de o „boală oribilă”, dar că întreaga familie are încredere în puterea lui de a se vindeca. „Dacă Dumnezeu a vrut ca boala să fie descoperită în acest mod, înseamnă că vrea să îl salveze pe Noah”, a declarat mătușa copilului, care a mai spus că „nepotul meu este un luptător”.

În prezent, cel mic se află alături de părinții săi în Statele Unite, unde a început tratamentul de chimioterapie, pe care îl va termina abia peste patru luni. Potrivit Daily Mail, medicii le-ar fi spus lui Michael Buble și soției sale că Noah are 90 la sută șanse să se vindece.

Cum s-a ajuns la diagnosticul „cancer”

Potrivit revistei columbiene Gente, Luisana Lipilato, pe care o știți din serialul „Rebelde Way”, dat la noi de TVR 2 în urmă cu mai mulți ani, se pregătea să înceapă filmările pentru pelicula „Numb, At The Edge Of The End” (în care vor apărea și Harvey Keitel și Hayden Christensen), când a descoperit că băiatul ei cel mare, Noah, are febră. Tânăra de 29 de ani s-a îngrijorat cu adevărat în momentul în care febra a crescut brusc, iar toată lumea credea că este vorba de o reacție dată de oreion.

„După o examinare exhaustivă la spital, medicii au exclus posibilitatea ca febra să fie dată de oreion și au venit cu alte două posibile cauze: o infecție la gât și mononucleoza infecțioasă”, au declarat cei doi părinți prin intermediul unui comunicat comun, citat de Gente.

După acest prim diagnostic și alte analize, doctorii au descoperit că micul Noah are de fapt o problemă la ficat. Doctorii i-au spus Luisanei că băiatul are o pată pe ficat, dar că cel mai probabil ar fi vorba de ceva benign, moment în care soția lui Michael Buble a hotărât să plece în Statele Unite pentru a cere încă o opinie.

Sora Luisanei Lipilato a declarat, citată de publicația Gente, că „Aici (în Los Angeles) au descoperit că ceva nu este în regulă” și tot în Statele Unite a fost începută și chimioterapia.

Aceasta nu este singura problemă de sănătate cu care s-a confruntat băiețelul de trei ani. Atunci când avea doar un an şi zece luni, Noah a ajuns la spital, după ce s-a opărit cu apă fiartă.

 

 

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton