Homepage  / Vedete româneşti

Fiul cel mare al Ancăi Serea nu mai este la facultate în Olanda. Unde studiază acum David

Fiul cel mare al Ancăi Serea nu mai este la facultate în Olanda. Unde studiază acum David
14

de Roxana Mirea,

Anca Serea a dezvăluit că fiul ei cel mare, David, s-a întors în România. Tânărul, în vârstă de 21 de ani, era plecat la studii în Olanda. În anul 2021, David a absolvit liceul și fusese acceptat la o universitate din Olanda. Iată unde studiază acum fiul Ancăi Serea.

Fiul Ancăi Serea a renunțat la facultatea din Olanda 

Anca Serea este tare mândră de fiul ei cel mare și îl susține în toate deciziile pe care le ia. În anul 2021, David a absolvit liceul și fusese acceptat la o universitate din Olanda, acolo unde a studiat filosofia. Tânărul a renunțat la facultatea din Olanda și s-a întors în România. Acum este student la Facultatea de Studii Politice de Securitate, din cadrul Universității din București.  

„Copiii sunt foarte bine. David merge la facultate. Sarah a schimbat liceul de stat cu un liceu privat, toți sunt acolo, sub acoperișul casei noastre practic, pentru că merg în cartier. Toată lumea e bine. Este Săptămâna Altfel, au fost în foarte multe excursii. David nu mai este în Olanda de ceva vreme, este la Studii Politice de Securitate aici, în limba engleză, la Universitatea București. Este bine, David este la casa lui”, a spus Anca Serea, într-un interviu pentru impact.ro.  

Fiul Ancăi Serea a renunțat la facultatea din Olanda  (2)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 14

Anca Serea este pregătită să fie bunică 

Anca Serea își dorește să fie bunică, dar nu acum, pentru că David nu este încă la vârsta la care să devină tată, potrivit vedetei. Chiar și așa, Anca Serea este conștientă că nepoțeii vor apărea mai devreme sau mai târziu și își imaginează că va fi o bunică în formă.  

„A fost o glumă. Eu îl tachinam, pentru că a făcut de curând 21 de ani. E chiar tânăr. Îl tachinam eu, spunând că peste câțiva ani, îmi imaginez că voi fi bunică și voi fi o bunică, sper eu, în formă (…) 

Cred că fac parte din, adică nu cred. Sunt cele mai frumoase momente pe care ni le poate oferi viața și sunt pregătită. Nu cred că există un tipar sau un șablon pe care să îl urmăm și dacă Dumnezeu va dori să se întâmple mai repede, vom vedea. Oricum, voi fi o bunică cu mulți nepoți. Așa îmi imaginez”, a spus Anca Serea la un post de televiziune. 

David și Sarah, fata cea mare a vedetei, sunt copiii pe care Anca Serea îi are cu Filip Poplingher, care s-a stins din viață din cauza leucemiei. 

anca-sereaIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  4 / 14

Anca Serea, despre relația ei cu mâncarea 

Admirată pentru modul cum arată, Anca Serea a mărturisit că nu a fost niciodată atrasă de dulciuri. 

„Relația mea cu mâncarea este una cred că corectă și foarte educată. Este o vorbă: trăim ca să mâncăm, mâncăm ca să trăim. Nici nu mai știu care, mie nu mi se potrivește. Trebuie să recunosc că, spre fericirea mea, nu sunt o fire foarte gurmandă. Gătesc destul de des, cam de două ori pe zi cel puțin acasă. 

Mă bucur că există astfel de evenimente, pentru că așa învățăm și noi să ne educăm să mâncăm într-un stil mai sănătos. Nu îmi plac dulciurile, iarăși este un mare noroc. Asta cred că mi se trage și din copilărie, pentru că mama mea pe vremuri era șefa unei cofetării și aveam cam totul la dispoziție și nu am fost atrasă niciodată. 

Spre exemplu, ciocolată nu mănânc aproape niciodată. În rest ține doar de educație,  de psihicul nostru și de voință în general. Pot să spun că am început să mănânc ca un om normal după vârsta de 40 de ani. Până la vârsta de 40 mâncam extrem de selectiv și oarecum puțin cantitativ. Nu prea mâncam carne”, a mai povestit vedeta, pentru sursa menționată anterior.

Sursa Foto: Instagram

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton