Surse apropiate producţiei au povestit că finalul va fi întunecat şi că titlul „Everybody Dies” e o trimitere la primul episod – intitulat „Everybody Lies” – şi posibil indică cum se va sfârşi povestea lui Gregory House (Hugh Laurie): doctorul va deveni pacient.
Unul dintre ultimele episoade se numeşte „The C Word”, iar presa speculează că îl vom vedea pe protagonist diagnosticat cu cancer. Astfel, Remy „13” Hadley (Olivia Wilde) ar reveni în peisaj pentru a-l ajuta pe House să înţeleagă că şi el e muritor.
„13 se întoarce pentru a-i da lui House un sfat”, a dezvăluit creatorul David Shore.
„Doamne, sper să-i satisfacă (pe fani), pentru că ar fi păcat să fi ajuns atât de departe şi acum s-o dăm în bară”, a spus Hugh Laurie despre ultimul episod.
Citește și:
Hugh Laurie avea dreptate. „Dr. House” se termină!
Hugh Laurie îi duce dorul Lisei Edelstein
Hugh Laurie și-a făcut deja planuri post „Dr. House”