Homepage  / Televiziune

Finaliștii Power Couple România 2025, sezonul 2. Cuplurile eliminate după semifinala show-ului

Finaliștii Power Couple România 2025, sezonul 2. Cuplurile eliminate după semifinala show-ului
16

de Roxana Mirea,

Semifinala Power Couple România, sezonul 2, a avut loc marți, 5 martie 2025, cu cinci cupluri luptând pentru un loc în finală. După o probă dificilă de echilibru și comunicare, trei perechi au reușit să se califice mai departe. Dani Oțil a oferit bonusuri generoase celor trei cupluri câștigătoare. Marea Finală Power Couple România 2025 are loc miercuri, 5 martie. 

Semifinala Power Couple România 2025, sezonul 2 

Semifinala Power Couple România, sezonul 2, a adus surprize și emoții intense pentru concurenți și telespectatori. Cinci cupluri au luptat pentru un loc în finală într-o probă care a testat comunicarea, încrederea și echilibrul partenerilor, conform a1.ro. 

În deschiderea emisiunii, prezentatorul Dani Oțil a anunțat că doar trei perechi vor ajunge în finală. El a explicat regulile probei „Lasă-mă să nu te las!”, care a avut trei etape provocatoare. Concurenții au trebuit să adune piese de puzzle, să le transporte împreună și să traverseze o sârmă la înălțime. Fiecare cădere însemna reluarea etapei de la început. În final, cuplurile au asamblat puzzle-ul cât mai rapid. 

semifinala-power-couple-2025 (3)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 16

Finaliștii Power Couple România 2025, sezonul 2 

După o competiție strânsă, Dani Oțil a anunțat clasamentul: „Pe locul trei, Anca și DOC cu 21 de minute și 31 de secunde. Pe locul doi, Robert și Elena cu 19 minute și câteva secunde. Pe locul întâi, Giulia și Vlad, au fost cei mai rapizi astăzi, cu 18 minute și 31 de secunde.” 

Așadar, finaliștii Power Couple România 2025 sunt: 

1. Giulia Anghelescu și Vlad Huidu 

2. Elena și Robert Tudor 

3. DOC și Anca Munteanu 

robert-elena-tudor-finaliști-power-couple-2025Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  7 / 16

Surpriza serii a fost acordarea de bonusuri pentru primele trei locuri: 

„Pentru prima oară în Power Couple, am bonus și pentru locul trei și pentru locul doi și pentru locul unu. Anca și DOC, pentru locul trei astăzi, am pregătit 8.000 de euro. Pentru Elena și Robert, 9.000 de euro. Și pentru câștigătorii zilei, Vlad și Giulia, 10.000 de euro!”, a declarat Dani Oțil. 

Cuplurile eliminate înainte de finala Power Couple 2025 

Din păcate, două perechi au părăsit competiția: 

– Theo Zeciu și Cesima Nechifor 

– Bella Santiago și Nicu Grigore 

bell-asantiago-nicu-grigore-eliminati-power-couple-2025 (2)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  11 / 16

Bella Santiago și Nicu Grigore au fost foarte afectați de faptul că nu au ajuns în finală. Bella a izbucnit în lacrimi.  

Sunt foarte dezamăgită. Nu am cuvinte. Am luptat până aici. Am făcut toate probele”, a spus Bella. 

„Am mai trecut prin asta doar atunci când am fost forțat să mă las de sport. Nu credeam că o să mai trec vreodată prin chestia asta”, a spus și Nicu.  

Sursa foto-video: Antena 1

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton