Așa se face că Loredana Anghelache a avut deja ocazia să cânte alături de Horia Brenciu pe scena Sălii Palatului, în cadrul concertului pe care acesta l-a susținut la București în noiembrie.
Și misteriosul jurat de la Carla’s Dreams are planuri cu cele două fete din grupa sa, Izabela și Olga, care l-au însoțit deja în backstage în concertele trupei și pentru care se gândește la următorii pași. Fetele sunt înconjurate de un adevărat staff care se ocupă de ele, la indicațiile mentorului lor.
Delia a susținut aseară un concert la Sala Palatului, iar cei doi concurenți din grupa sa, Raul și Emilian, și-au susținut diva în culise, acolo unde au putut observa desfășurarea de forțe din spatele evenimentului.
Iar week-endul acesta vine rândul lui Ștefan Bănică să continue tradiția în concertele sale de Crăciun, în care își vor face loc și grupurile pe care le coordonează la „X Factor”.
Vinerea aceasta, pe 9 decembrie, de la ora 20.30, Antena 1 difuzează prima Gală live „X Factor”.
Horia Brenciu intră în concurs cu Marcel Roşca şi Loredana Anghelache, Delia cu Raul Eregep şi Emilian Nechifor, Carla’s Dreams cu Izabela Siminon şi Olga Verbițchi, iar Ştefan Bănică cu Oscar şi Miruna (Apollo) şi 3 O’Clock.
În plus, lor li se va alătura în Gale şi cel de-al nouălea concurent, cel care a primit cele mai multe voturi din partea telespectatorilor în aplicaţia „X Factor”, iar numele lui va fi dezvăluit în ediția de vinerea acaeasta.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.