Homepage  / Știri

Finala „Mireasă pentru fiul meu”, sâmbăta aceasta, la Antena 1

Finala „Mireasă pentru fiul meu”, sâmbăta aceasta, la Antena 1

de Redactia Tvmania

Sâmbătă seara, de la ora 20.30, Antena 1 transmite finala „Mireasă pentru fiul meu”. Noul sezon - al cincilea - începe pe 5 septembrie.

 

copyright Gabriela Arsenie-Antena1_290615_Mirela Boureanu Vaida_0036

„Aștept cu foarte mari emoții, dar și cu părere de rău, totodată, finalul acestui sezon, pentru că e o despărțire de oamenii cu care împart cel mai mare timp din zi, într-un an de zile. Chiar dacă nu le arăt mereu, ei îmi sunt, cumva, prieteni. Ne cunoaștem stările, problemele… Orice despărțire e grea, însă, în același timp mă bucur pentru ei că au ajuns aici. Nu e ușor să-ți rupi un an din viață de tot ceea ce ai mai drag și mai comod și să ajungi finalist al celui mai longeviv reality show din lume. Unii dintre ei vor pleca mai bogați și împliniti sufletește, pentru că vor pleca o familie. Alții vor pleca așa cum au venit. Dar, în orice caz, nimeni nu pierde. Va fi o seară încărcată de emoții și tensiune, de clipe de agonie și extaz.

Va fi o seară fascinantă, magică și vom trăi fiecare secundă la intensitate maximă. Se vor declara marii câștigători ai acestui sezon. De la ora 17.00, la ora 19.00, vor avea loc transmisiunile live din Casă, cu toate pregătirile pentru finală, iar de la ora 20.30 ne întâlnim la Antena 1 până după miezul nopții pentru marea finală live, „Mireasă pentru fiul meu”, declară Mirela Boureanu Vaida.

Reality show-ul „Mireasă pentru fiul meu” se află la finalul celui de-al patrulea sezon, iar pe data de 5 septembrie, în direct, la Antena 1, de la ora 20.30, debutează cel de-al cincilea sezon.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton