Homepage  / Televiziune

Finala Mireasa 2024, sezonul 9. Cine sunt cuplurile care luptă pentru marele premiu

Finala Mireasa 2024, sezonul 9. Cine sunt cuplurile care luptă pentru marele premiu

de Roxana Mirea,

Sezonul 9 al show-ului matrimonial „Mireasa” ajunge la final, la Antena 1. Patru cupluri duc bătălia finală în lupta pentru marele premiu în valoare de 40.000 de Euro. Iată când este difuzată finala „Mireasa”, sezonul 9 și cine sunt finaliștii.  

Finala „Mireasa”, sezonul 9

Vineri, 12 iulie 2024, de la ora 14:00, în direct la Antena 1, concurenţii reality show-ului matrimonial „Mireasa” duc bătălia finală în lupta pentru marele premiu în valoare de 40.000 de Euro. Patru dintre cuplurile înscrise în competiţie au depus actele şi vor lupta în marea finală mai determinate ca niciodată să demonstreze că ei merită marele premiu al competiţiei. Doar unul dintre ele va fi însă desemnat câştigătorul celui de-al nouălea sezon Mireasa şi al marelui premiu, în direct, la Antena 1. Valsul mirilor va fi intepretat live de către Paula Seling, cea care le va fi alături concurenţilor în una dintre cele mai emoţionante zile din viaţa lor.  

Iată că am ajuns, din nou, la capăt de drum, alături de concurenţii sezonului al  nouălea al celui mai iubit reality-show matrimonial. Sunt zile tare frumoase, le simt emoţiile şi nerăbdarea, am fost atâtea luni alături de ei în cea mai intensă experienţă a vieţii lor şi abia aştept ziua marii finale, să-i văd miri şi mirese. Apoi, voi fi pentru o scurtă perioadă în vacanţă, alături de familia mea, însă abia astept sa fiu, din nou, în scaunul de gazdă a emisiunii. Vă aşteptăm vineri, începând cu ora 14.00, să ne fiţi alături la o finală spectaculoasă de sezon!”, a dezvăluit gazda reality show-ului matrimonial, Simona Gherghe.  

Cristina şi Alexandru, Iuliana şi Vlad, Maria şi Ştefan şi Delia şi Liviu vor trăi la cote maxime emoţiile unei căsătorii în direct, iar alături de ei, în mod atipic, vor fi şi două cupluri care nu se căsătoresc. Pe lângă acestea, în finală va fi prezent şi Cristian, unul dintre favoriţii publicului în sezonul nouă, dar care a pierdut şansa să lupte pentru marele premiu, atunci când iubita sa a fost eliminată de către public.  

Cristina și Alexandru, finaliști la „Mireasa”, sezonul 9

Cristina și Alexandru au avut un parcurs lin în sezonul nouă Mireasa. Și-au dat seama că se potrivesc chiar de la prima întâlnire și s-au îndrăgostit rapid. Cei doi au format primul cuplu din acest sezon, dar, totodată, au trecut și prin momente grele pe parcursul reality show-ului și au fost nevoiți să stea separați mai bine de două săptămâni, după ce băiatul a pierdut cursa de eliminare în care a intrat în urma unei încălcări de regulament. Primul cuplu din sezonul nouă Mireasa a fost și primul cuplu logodit. Băiatul a cerut-o în căsătorie la aniversarea a patru luni de relaţie, atunci când a și revenit în casă. Extrem de fericită, Cristina a spus „Da” la malul mării. De-a lungul celor şase luni petrecute în casa Mireasa, îndrăgostiții și-au făcut planuri împreună și au demonstrat că se completează perfect. 

Iuliana și Vlad, finaliști la „Mireasa”, sezonul 9

Pentru Iuliana și Vlad povestea a început să capete contur când tânăra își pierduse orice speranță că își va găsi jumătatea în casa Mireasa. Timp de o lună, aceasta a format un cuplu cu Liviu, însă băiatul s-a despărțit de ea în direct. Dezamăgită, ea chiar și-a cerut eliminarea din emisiune, însă la scurt timp s-a îndrăgostit. Vlad a intrat în emisiune pe data de 19 aprilie și încă de la început, cei doi au fost extrem de apropiați. După mai multe tatonări, fata a făcut primul pas și l-a sărutat la Mireasa. Capriciile Iubirii. Iuliana și Vlad s-au declarat un cuplu, când băiatul a intrat într-o cursă de eliminare, iar aceasta i-a încurajat pe susținători să îl voteze. Deși relația lor a început mai târziu, Vlad a fost sigur că Iuliana este aleasa inimii lui și a cerut-o în căsătorie, după doar doar o lună. Astfel, ei au marcat a doua logodnă a sezonului. Decizia i-a surprins pe mulți, dar acum tinerii îndrăgostiți sunt pregătiți să își construiască o nouă viață împreună. 

Maria și Ștefan, finaliști la „Mireasa”, sezonul 9

Debutul poveștii de dragoste dintre Maria și Ștefan a fost unul cu totul și cu totul special. Când fata simțea că nu-și găsește un partener potrivit în casa Mireasa, la petrecerea de Ziua Femeii, un dansator, care ulterior s-a dovedit a fi, de fapt, concurent, i-a atras atenţia. Imediat după intrarea în emisiunea, acesta și-a exprimat clar intențiile față de Maria. La prima petrecere din casa Mireasa a lui Ștefan, s-a apropiat de Maria, iar cei doi s-au simțit atrași unul față de celălalt încă de la primele interacțiuni. Parcursul lor în competiție a fost presărat atât cu momente frumoase, cât și cu discuții tensionate, care i-au ajutat să-și consolideze relația. Mama lui Ștefan, le-a fost aproape și i-a ajutat cu sfaturi și încurajări. Cei doi au trecut peste toate neînțelegeri și s-au calibrat, iar momentul cererii în căsătorie nu a întârziat să apară. După toate clipele prin care au trecut împreună în casa Mireasa, cei doi au decis să-și depună actele pentru căsătorie și să devină familia Sandu în finala Mireasa difuzată mâine, începând cu ora 14.00, în direct, la Antena 1.  

Delia și Liviu, finaliști la „Mireasa”, sezonul 9

Povestea de dragoste dintre Delia și Liviu a început să prindă contur când ambii au avut parte de un eșec pe plan sentimental în casa Mireasa. Când Delia a mărturisit că simte o chimie față de Liviu, tânărul a confirmat că sentimentul e reciproc. Cei doi au început să se cunoască și au descoperit că se potrivesc. După primul sărut, Liviu i-a mărturisit Deliei că nu s-a mai simțit niciodată atât de îndrăgostit. Mama lui Liviu a plăcut-o de la început pe Delia și le-a fost alături celor doi de-a lungul întregului sezon. Un moment dificil pentru cei doi a fost când și-au făcut unul altuia mărturisiri grele din trecut. În ciuda dezvăluirilor, cei doi și-au promis că vor fi alături unul de altul, indiferent de circumstanțe. Momentul logodnei a fost unul special, la Maramureș. După un sezon în care s-au îndrăgostit, s-au cunoscut, s-au susținut și și-au făcut planuri de viitor împreună, Delia și Liviu au decis să se căsătorească în Finala Mireasa și să devină familia Negrea.  

Care dintre cele patru cupluri va fi desemnat marele câştigător al celui de-al nouălea sezon Mireasa, dar şi al marelui premiu în valoare de 40.000 de Euro, telespectatorii vor putea afla urmărind finala reality show-ului matrimonial, difuzată mâine, de la ora 14.00, în direct la Antena 1 şi pe AntenaPLAY. 

Sursa Foto: Antena 1

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton