Seară cu mult fotbal de clasă la TVR 1: pe 11 februarie se joacă cele două finale ale Campionatului Mondial al Cluburilor, eveniment fotbalistic ce a reunit campioanele celor șase confederații FIFA. Finala mare se dispută între Bayern Munchen și echipa mexicană Tigres UANL și va putea fi văzută în direct la TVR 1 și online, pe TVR+ Exclusiv, de la ora 20.00, comentată de Marian Olaianos. Noaptea, de la 0.45, telespectatorii TVR 1 pot urmări înregistrarea Finalei mici a competiției, întâlnirea dintre clubul egiptean Al Ahly și brazilienii de la Palmeiras, comentariul fiind asigurat de Emil Hossu-Longin. Finala mică este live, de la ora 17.00, la TVR+ Exclusiv.
Tigres UANL este prima reprezentantă a CONCACAF care reușește calificarea în Finala CMC. Cu o extremă de mare calitate, Luis Quinones, un mijlocaș brazilian foarte bun, Rafael Carioca, precum și cu percutantul Gignac, „Tigrii” au oferit surpriza competiției, o victorie fără dubii cu Palmeiras. La rândul său, Bayern Munchen e la a doua prezență în ultimul act. Bavarezii au luat trofeul în 2013, când au reușit un 2-0 cu Raja Casablanca.
„Meciul de joi seară va oferi un duel foarte interesant între cei mai buni marcatori ai turneului din Doha, Andre-Pierre Gignac și Robert Lewandowski. Francezul a marcat toate golurile formației mexicane, polonezul are 29 de goluri în 27 de meciuri jucate în acest sezon, cel mai eficace atacant european”, explică jurnalistul TVR Emil Hossu-Longin.
Finala mică va fi o oportunitate pentru Palmeiras să se revanșeze după prestația foarte slabă din semifinala cu Tigres. „Câștigătoarea Copei Libertadores, prezentă pentru prima oară la CMC, nu e singura formație braziliană care ratează calificarea în Finală. Au mai pățit-o Atletico Mineiro și Internacional Porto Alegre”, mai spune comentatorul partidei.
Campioanele celor șase confederaţii ale FIFA, alături de câştigătoarea Ligii Qatar Stars, Al Duhail SC, au susţinut şase meciuri pentru a desemna cea mai bună echipă de club de fotbal din lume. Campionatul Mondial al Cluburilor are loc între 4 şi 11 februarie 2021 şi poate fi urmărit în exclusivitate la TVR 1 şi online, pe TVR+ Exclusiv.