Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

Finala „Asia Express 2021”. Cine va lupta pentru premiul de 30.000 de euro

de Cătălina Matei,

Lidia Buble & Estera, Cuza & Emi, Mihai Petre și Elwira au fost cele trei echipe semifinaliste, care au luptat cu toate armele de-al lungul cursei de pe „Drumul Împăraților”, pentru a ajunge cât mai aproape de marele premiu.

Cine merge în finala „Asia Express 2021”

Însă, în ediția 41 a sezonului 4 din „Asia Express”, cutia cu nestemata roșie a fost aleasă de Lidia și Estera Buble. Concurentele au plecat cu lacrimi în ochi din competiție, dar și cu o mulțime de aplauze din partea colegilor.

Astfel, Cuza și Emi formează prima echipă finalistă, ei ajungând primii la Irina Fodor,  motiv pentru care nu au avut de ales un cufăr și nu au riscat eliminarea.

„Suntem în finala celei mai tari experiențe din viața noastră!”, a spus Cuza, vizibil emoționat, în semifinala reality show-ului.

Emilian Popescu (Emi) și Adrian Popescu (Cuza) împart același nume, deși nu sunt frați, iar prietenia lor a început în urmă cu vreo 15 ani, când au devenit colegi de bancă. De atunci, împart și bune și rele, iar la „Asia Express” au împărțit și banii… Mai precis, bugetul alocat pe „Drumul Împăraților”, adică 1 euro pe zi. „Povestea cu 1 euro pe zi a fost una foarte simplă pentru noi. Erau banii de bere! Noi cerșeam mâncare și cumpăram bere. Asta era regula echipei noastre. Și ne-am descurcat”, ne-a împărtășit Cuza.

Iar Mihai Petre și Elwira, cea de-a doua echipă care merge în finala Asia Express 2021, au luptat până la capăt pentru a intra în finală. Deși au tras două cutii cu nestemate, cei doi au avut noroc și au rămas în cursă, pentru că pietrele au fost verzi.

În momentul în care a văzut ce culoare au nestematele, Elwira Petre nu s-a putut abține și a avut o reacție neașteptată. Concurenta și-a luat în brațe soțul și s-a abținut cu greu să nu plângă.

Cei doi au fost perecepuți încă din prima etapă ca fiind echipa câștigătoare. „Într-adevăr, am fost percepuţi ca o echipă bună şi concurenţilor le era teamă de noi, aşa că niciunul nu şi-a dorit să intre la cursa pentru ultima şansă cu noi. Din punctul ăsta de vedere, am fost puţin feriţi, dar de fiecare dată când cineva trebuia să hotărască pe ce loc pleacă echipele, noi, de cele mai multe ori, am fost echipa de pe ultimele locuri, ca să ne îndepărtăm un pic de adversarii noştri. A fost un dezavantaj mare, dar am reuşit să dovedim că de foarte multe ori, chiar daca am fost nominalizaţi să plecăm de pe ultimul loc, am ajuns primii şi cred că asta e important, de fapt, să nu îţi pierzi niciodată motivaţia”, ne-a povestit Elwira Petre.

Cine a participat la „Asia Express – Drumul Împăraților”

Lidia Buble și sora ei, Estera, Connect-R și Shift, Mihai și Elwira Petre, Patrizia Paglieri și fiul ei, Francesco, Cosmin Natanticu și soția lui Eliza, Alexandra Ungureanu alături de mama ei, Cuza și Emy de la Noaptea Târziu, Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța și Lorelei și Zarug, două nume celebre în zona digital sunt cele nouă echipe care au plecat în aventura vieții lor în sezonul 4 al emisiunii „Asia Express” de la Antena 1.

Un periplu uimitor în Turcia, Georgia, Iordania și Israel se încheie cu o Finală „Asia Express” pe cinste, care se joacă în Israel. Marele premiu de 30.000 de euro va ajunge în posesia unei singure echipe. Totul se va afla pe 28 noiembrie, când Antena 1 va difuza ultimul episod din „Asia Express – Drumul Împăraților”.

Citește și

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te