Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

Finala Asia Express 2021. Ce planuri și-au făcut cele două echipe finaliste

de Roxana Mirea,

Finala Asia Express 2021. Ce planuri și-au făcut cele două echipe finaliste. Cele două echipe care au ajuns în finala Asia Express sunt Mihai și Elwira Petre și Cuza și Emi. Concurenții au vorbit despre experiența lor de pe Drumul Împăraților, dar și despre sentimentele care îi încearcă odată cu aflarea veștii că au ajuns în marea finală. Ce au declarat cele două echipe, după ce s-a încheiat semifinala.

Finala Asia Express 2021. Ce planuri au cele două echipe finaliste

Semifinala Asia Express s-a încheiat cu eliminarea Lidiei și Esterei Buble. Șansele de a părăsi competiția erau mai mari pentu Mihai și Elwira Petre, având în vedere că ei aveau două cufere, însă cutia cu nestemata roție s-a aflat la surorile Buble.

Înainte de a se afla cine părăsește competiția de la Antena 1, Irina Fodor a anunțat cine sunt primii finaliști. Emi și Cuza au fost copleșiți până la lacrimi de emoții și nu le-a venit să creadă că au ajuns atât de departe. După ce au aflat că sunt finaliștii Asia Express, Mihai și Elwira Petre și Cuza și Emi au oferit câte un interviu pentru a1.ro.

Mihai Petre a mărturisit că a fost cea mai rea zi pentru ei și nu s-au așteptat să aibă un deznodământ atât de fericit.

Sunt prea multe sentimente acum, Este incredibil. Visam la chestia asta și azi părea incredibil pentru noi de atins.  A fost cea mai rea zi a noastră din cele două luni pe care le-am petrecut aici, dar s-a terminat cum nu se putea mai bine și eu de obicei am ghinion. De fiecare dată când joc ceva sau extrag ceva, am ghinion și azi s-a spart ghinionul și pentru mine. Ăsta chiar este un mare semn. Eu cred că o să joc la Loto de azi încolo, dar în continuare mă voi baza pe muncă și perseverență”, a spus Mihai Petre pentru sursa menționată anterior.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

Mihai și Elwira Petre, despre faptul că au ajuns în finala Asia Express

Mihai și Elwira Petre au declarat că eu sunt foarte pregătiți de finală. Mihai a mai spus că a făcut multe greșeli în semifinală pe care nu ke va repeta în finală.

Suntem pregătiți și avem extrem de multe emoții”, a spus Elwira.

Multe emoții, dar și încredere pentru că am făcut multe greșeli foarte mari. Vorbesc în nume propriu. Eu am făcut greșeli foarte mari pe care nu le voi repeta în finală. Acesta este cel mai mare câștig al acestei zile groaznice. Am învățat multe lucruri pe care am șansa să nu le repet în finală pentru că îmi doresc atât de mult să câștigăm finala asta”, a spus și Mihai Petre.

Cei doi au vorbit și despre Emi și Cuza.

Sunt o pereche fantastică. În semifinala aceasta nu putea să fie vorba despre o pereche slabă. Băieții zici că au înflorit, că au prins aripi”, a declarat Elwira.

Au evoluat fantastic și ne-au arătat asta în ultimele etape când au fost de fiecare dată în fața noastră. Sunt o pereche foarte puternică și o să îi tratăm ca atare. Ei au trecut în finală fără emoții. Eu asta apreciez cel mai mult, când prin efort ajungi în finală, nu prin noroc”, a declarat și Mihai Petre.

Emi și Cuza, despre faptul că au ajuns în finala Asia Express

Băieții de la Noaptea Târziu au demonstrat tuturor în ultimele etape că formează o echipă foarte puternică. Vestea că se numără printre finaliștii sezonului 4 din Asia Expres a venit ca o surpriză neașteptată pentru ei.

Să fiu în finala Asia Express e un vis închis. Nu mi-am dat voie să visezi treaba asta ca să nu fiu dezamăgit și am preferat tot timpul să trăiesc de la zi la zi, de la etapă la etapă, să nu mă gândesc niciodată la un viitor atât de mare și de pozitiv. Acum, când s-a terminat și am ajuns în finală, nu mai găsesc camera unde am închis visul ăla, îl trăiesc”, a declarat Cuza.

„Când am venit noi aici, am fost foarte încrezători până ne-am dat seama că jocul acesta nu este cum ne-am imaginat noi. Ne-am demoralizat și am început să o luăm cu obiective micuțe. „Hai să vedem și Georgia. Dacă ajungem și în Iordania, Mamă ce bonus mișto…” De la un moment dat, am început să ne descurcăm din ce în ce mai bine. Mergem în Israel. Perfect! Apoi am ajuns în semifinală și am zis că să ajungem în finală și acum hai să câștigăm, de ce nu?”, a declarat și Emi.

„Israelul e superb! E o locație în care vreau să mă întorc în vacanță. În Israel mi-a plăcut tot: oamenii, mâncarea, peisajele, mașinile”, a mai adăugat Cuza.

Sursa Foto: Instagram Asia Express

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te