În premieră mondială, pelicula „Madres paralelas” al lui Pedro Almodóvar, care îi are în rolurile principale pe Penélope Cruz şi Milena Smit, va fi proiectată în deschiderea celei de-a 78-a ediţii a Festivalului de Film de la Veneţia, pe 1 septembrie, scrie news.ro.
Filmul scris şi regizat de Pedro Almodóvar, cu Israel Elejalde, Aitana Sánchez-Gijón, Rossy de Palma şi Julieta Serrano în distribuţie, a fost inclus în competiţia ediţiei de anul acesta.
„Madres paralelas” spune povestea a două femei, Janis şi Ana, care sunt internate în aceeaşi rezervă a unui spital unde urmează să nască. Amândouă sunt celibatare şi au rămas însărcinate accidental. Janis, la vârsta a doua, nu regretă şi se simte împlinită. De cealaltă parte, Ana este adolescentă, e speriată şi traumatizată. Janis încearcă să o încurajeze în ultimele ore dinaintea naşterii. Puţinele cuvinte spuse în acel timp creează o legătură foarte strânsă între ele, pe care destinul o va dezvolta şi complica în aşa fel încât le va schimba vieţile.
Pedro Almodóvar a recunoscut că se gândea de mult la realizarea acestui film, dar a reuşit, abia în urmă cu un an, să finalizeze scenariul.
„Cu «Madres paralelas» mă întorc la universul feminin, la maternitate, la familie. Vorbesc despre importanţa înaintaşilor şi a urmaşilor. Inevitabila prezenţă a memoriei. Există multe mame în filmografia mea, cele care iau parte la această poveste sunt foarte diferite”, a spus Almodóvar, la începutul anului, în anunţul privind distribuţia.
El a adăugat:
„Ca povestitor, mamele imperfecte mă inspiră cel mai mult acum. Penélope Cruz, Aitana Sánchez Gijón şi tânăra Milena Smit vor juca rolurile a trei mame în film, acompaniate de Israel Elejalde, ca personaj principal masculin. Este şi o colaboare cu iubitele mele Julieta Serrano şi Rossy de Palma. «Madres paralelas» va fi o dramă intensă. Sau aşa sper”.
Cea mai recentă peliculă a lui Almodóvar, „Dolor y gloria”, a avut în centru – neobişnuit pentru el – un personaj masculin, interpretat de Antonio Banderas. Filmul a avut lansarea în 2019 la Cannes și a fost nominalizat la Globurile de Aur şi Oscar, dar şi la premiile EFA, BAFTA şi César şi premiat cu Goya.