Modifica setarile cookie
Homepage  / Cinema

Filmul de animație „Unde este Anne Frank?” se lansează la cinema. Când e premiera

de Andra Stana,

Unde este Anne Frank?”, o poveste emoționantă și nemuritoare despre puterea speranței, bazată pe faimosul Jurnal scris de Anne Frank, se lansează în cinematografe pe 20 mai.

Kitty, prietena imaginară căreia Anne Frank i-a dedicat faimosul său Jurnal, prinde viață în Amsterdamul zilelor noastre, într-o poveste emoționantă și nemuritoare despre puterea speranței. Povestea este bazată pe faimosul Jurnal scris de Anne Frank. regizorul filmului de animație este Ari Folman, nominalizat la două premii BAFTA pentru Waltz with Bashir.

Neștiind că au trecut 75 de ani de la moartea lui Anne Frank, Kitty este convinsă că, dacă ea este în viață, atunci trebuie să fie și prietena ei. Astfel filmul spune povestea călătoriei lui Kitty prin Europa zilelor noastre pentru a o găsi pe Anne. Înarmată cu prețiosul Jurnal și cu ajutorul prietenului ei Peter, care se află în fruntea unui adăpost secret pentru refugiați, Kitty merge pe urmele lui Anne și îî spune povestea. Dezorientată de lumea noastră defectuoasă și de nedreptățile pe care le suportă copiii refugiați, Kitty vrea să ducă la bun sfârșit cauza lui Anne Frank. Prin onestitatea ei, Kitty adresează generațiilor viitoare un mesaj plin de speranță și generozitate.

“Anne Frank ne-a lăsat multe descrieri despre Kitty: cine este, cum arată, ce fel de personalitate are. Și, desigur, există dialogul ei cu Kitty. Apoi, am mers mai departe și am transformat-o pe Kitty într-un alter ego al Annei. În unele privințe, i-am atribuit o personalitate extrovertită. Este o luptătoare și nu se află sub controlul părinților care îi stabilesc limitele, așa cum era Anne. Prin urmare, ea este liberă să facă tot ce și-a dorit Anne în propria ei imaginație. Așa trebuia să fie Kitty – de ce altfel ar fi inventat-o Anne? “, a declarat regizorul filmului.

Fondul Anne Frank este inițiatorul proiectului filmului. Împreună cu urmașii lui Anne Frank, fundația a hotărât ca această poveste să ajungă în casele și în inimile noilor generații, pelicula reprezentând o introducere în lecțiile de istorie a Holocaustului, a discriminării și a antisemitismului.

Cine a fost Anne Frank

Anne Frank a câștigat faimă postum odată cu publicarea din 1947 a cărții Jurnalul unei tinere fete, în care își documentează viața ascunsă din 1942 până în 1944, în timpul ocupației germane a Țărilor de Jos în al Doilea Război Mondial. Este una dintre cele mai cunoscute cărți din lume și a stat la baza mai multor piese de teatru și filme.

Anne Frank s-a născut pe 12 iunie 1929, la Frankfurt în Germania. În 1934, când avea patru ani și jumătate, familia ei s-a mutat la Amsterdam, Olanda, după ce Adolf Hitler și Partidul Nazist au câștigat controlul asupra Germaniei. Și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în sau în jurul orașului Amsterdam. Anne și-a pierdut cetățenia germană în 1941 și a devenit apatridă.

Pe măsură ce persecuțiile asupra populației evreiești au crescut, în iulie 1942, familia ei s-a ascuns în camerele secrete din spatele unei biblioteci din clădirea în care lucra tatăl Annei, Otto Frank. Până la arestarea familiei de către Gestapo la 4 august 1944, Anne a ținut un jurnal pe care l-a primit cadou de ziua de naștere și a scris în el în mod regulat.

După arestarea lor, familia lui Anne Frank a fost transportață în lagăre de concentrare. La 1 noiembrie 1944, Anne și sora ei, Margot, au fost transferate de la Auschwitz în lagărul de concentrare Bergen-Belsen. Ele au murit câteva luni mai târziu.

Otto, tatăl lui Anne, singurul supraviețuitor al familiei Frank, s-a întors la Amsterdam după război pentru a descoperi că jurnalul Annei a fost salvat de secretarul său, Miep Gies. El a decis să îndeplinească cea mai mare dorință a Annei de a deveni scriitoare și să-i publice jurnalul în 1947.

A fost tradus din versiunea sa originală olandeză. A fost publicat pentru prima dată în engleză în 1952 ca Jurnalul unei fete tinere. De atunci a fost tradus în peste 70 de limbi.

Regizorul Ari Folman: „Acesta este primul film de animație care spune povestea în întregime povestea lui Anne Frank

Regia filmului este semnată de Ari Folman.

Acesta este primul film de animație care spune povestea în întregime povestea lui Anne Frank. Vorbim despre 159.000 de desene individuale care au fost create în 15 țări. Această tehnică a insuflat filmului un sentiment vibrant, plin de viață. Iar povestea curge de la sine, fără să ceară vreun efort din partea spectatorilor. Pentru a realiza acest lucru, am dezvoltat o tehnică complet nouă, combinând fundaluri statice cu figuri 2D animate clasic.

Mai exact, am recreat „Hinterhaus” ca model în miniatură. Acest lucru ne-a permis să creăm imagini cu peisaje reale captate de camere cât se poate de reale. Apoi am plasat figurile animate pe aceste fundaluri. Asta e o adevărată inovație. Nimeni n-a mai făcut așa ceva până acum în cinema.”, a adăugat Folman.

Oglindind scenariul filmului omonim, romanul grafic Unde este Anne Frank? semnat de Ari Folman și Lena Guberman, care va apărea la sfârșitul lunii mai la Humanitas Junior, celebrează talentul literar al Annei Frank și ne încurajează să continuăm să-i ascultăm vocea incomparabilă, mai relevantă ca oricând acum, la 75 de ani de la prima publicare a jurnalului.

Unde este Anne Frank? este distribuit în România de Independența Film si va avea premiera în cinematografele din toată țara pe data de 20 mai 2022.

Trailer:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te