Inspirat de o franciză de jocuri video de mare succes, „Borderlands” ne promite o aventură cu efecte speciale, suspans și umor, în care câteva personaje excentrice scotocesc după comori, se luptă cu extratereștri și se apără reciproc.
Inspirat de o franciză de jocuri video de mare succes, „Borderlands” ne promite o aventură cu efecte speciale, suspans și umor, în care câteva personaje excentrice scotocesc după comori, se luptă cu extratereștri și se apără reciproc.
Lilith (Cate Blanchett), o vânătoare de recompense cu un trecut misterios, se întoarce, deși nu-și dorește, pe planeta ei natală, Pandora, pe care o descrie ca fiind „cea mai ciudată, cea mai periculoasă și cea mai mizerabilă lume din univers”. Misiunea ei este să o găsească pe fiica dispărută a lui Atlas (Édgar Ramírez), un individ ticălos și foarte puternic. Filmul va fi disponibil în cinematografe din 9 august.
Lilith face echipă cu câțiva inadaptați – Roland (Kevin Hart), un mercenar experimentat, Tiny Tina (Ariana Greenblatt), o adolescentă rebelă, puternicul Krieg (Florian Munteanu), protectorul Tinei, Tannis (Jamie Lee Curtis), o cercetătoare cam ciudată și Claptrap (voce: Jack Black), un robot inventiv. Toți vor fi nevoiți să înfrunte o specie extraterestră și o bandă distrugătoare pentru a descoperi unul dintre cele mai explozive secrete ale Pandorei. În timp ce apără universul, membrii acestui grup pestriț ajung să se lupte în primul rând unii pentru ceilalți.
Când s-a lansat primul trailer pentru „Borderlands”, în februarie, unele voci au spus că filmul pare să împrumute ceva din atmosfera pe care o știm din franciza „Gardienii galaxiei”. Fanii au știut însă de la început, chiar după ce vedetele din distribuție au fost anunțate, că „Borderlands” nu va fi o adaptare directă a unuia dintre jocurile video din celebra serie și nici nu va adăuga o poveste în universul deja existent. Filmul lui Eli Roth remixează mai multe personaje, elemente ale intrigii și scene din întreaga serie video, în încercarea de a-i surprinde atât pe fanii jocului, cât și pe cinefilii care sunt pasionați de această franciză.
La recentul CinemaCon din Las Vegas, regizorul Eli Roth, cunoscut mai ales pentru producțiile sale horror, a povestit că „a decis să o distribuie pe Cate Blanchett dintr-un capriciu, gândindu-se că nu va accepta rolul”, pentru care trebuia să învețe să mânuiască arme cu repeziciune și să lichideze ticăloși pe bandă. „Oamenilor le-a plăcut să te vadă cu bagheta de dirijor, iar eu o să-ți pun în mână un aruncător de flăcări”- i-a spus Roth marii actrițe, făcând aluzie la memorabilul ei rol din „Tár”.
Spre surprinderea lui, Cate Blanchett, cu care Roth colaborase în 2018 la thrillerul SF „Misterul ceasului din perete”, un film oarecum atipic pentru el, i-a spus că filmul catastrofă „Evadare din New York” (regizat de John Carpenter în 1981 – n.r.) e printre preferatele ei și a fost bucuroasă să se alăture proiectului, apoi totul a venit de la sine. Jamie Lee Curtis a acceptat să joace chiar înainte de a ști ce rol va avea, dintr-un singur motiv: Cate Blanchett, căreia i-a lăudat talentul excepțional.
În film îi vom mai vedea pe actorul și sportivul român Florian Munteanu („Vikingii: Valhalla”, seria „Creed”) și pe Ariana Greenblatt (16 ani), pe care am văzut-o în „65” și în „Barbie”. Ea a povestit că, după filmările cu colegii din „Borderlands”, are noi „unchi, mătuși, bunici”. Eli Roth i-a recomandat tinerei actrițe să vadă filosoficul „My Dinner with Andre”, al lui Louis Malle, pentru a-și pregăti rolul, chiar dacă acesta este la o distanță cosmică de filmul său. Cu toate acestea, experimentul a funcționat, pentru că au vizionat împreună filmul din 1981 de mai multe ori, ceea ce i-a adus „într-un spațiu psihologic comun”.
„De-a lungul carierei ei, Cate Blanchett a jucat elfi, psihologi nefericiți sau dirijori compulsivi, dar a avut rareori șansa de-a mânui armele, ceea ce se schimbă o dată cu «Borderlands». Blanchett conduce întreaga distribuție în această așteptată adaptare după jocuri video realizată de Eli Roth. Ea e un fel de haiduc spațial care mânuiește arme cu repeziciune și care conduce un grup de inadaptați spre planeta ei natală, Pandora”, a scris empireonline.com, iar mulți au fost surprinși de alegerea sofisticatei actrițe încununate cu două premii Oscar.
După cum s-a dovedit însă, rolul i-a plăcut enorm lui Cate Blanchett. „Chestia cu armele a fost incredibil de amuzantă”, a povestit Blanchett pentru empireonline.com. „Faptul că lumea nu se aștepta să joc așa ceva a făcut rolul mai atractiv. Cerințele ieșite din comun, lucrurile la care nu m-aș fi gândit sunt ceea ce caut, de obicei, la un rol”, a spus actrița. Cate Blanchett a mai povestit: „Cred că s-ar putea să fi fost la mijloc și o mică nebunie generată de Covid – în timpul pandemiei îmi petreceam cam prea mult timp în grădină, cu drujba în mână, așa că soțul meu mi-a spus: «Filmul ăsta ți-ar putea salva viața»”.
Ca să se pregătească pentru rol, ea s-a scufundat întâi în jocurile video „Borderlands”. „Degetele mele abia pot controla un telefon, dar mi-am cumpărat un PS5 și ne-am jucat unul cu celălalt. Am vrut să aflu care sunt limitele jocului și ce le-a plăcut fanilor la personajul lui Lilith. Apoi am fost de-a dreptul absorbită de întreaga lume «Borderlands», de cosplayer-i și de tutorialele de machiaj de pe YouTube”, a povestit ea.
O: Borderlands, SUA, 2024 R: Eli Roth D: Cate Blanchett, Jamie Lee Curtis, Jack Black, Florian Munteanu, Gina Gershon, Ariana Greenblatt, Kevin Hart, Edgar Ramirez, Haley Bennett.
Sursă foto: Hepta – Profimedia