Homepage  / Cinema

Filmele aduse de MediaPro Distribution, premiate la Globurile de Aur

Filmele aduse de MediaPro Distribution, premiate la Globurile de Aur

de Redactia Tvmania

Cea de-a 71-a ediţie a Globurilor de Aur a recompensat filmele lansate pe marile ecrane din România de către MediaPro Distribution, liderul distribuţiei cinematografice pe piaţa locală, cu cele mai importante trei premii din cadrul prestigioasei ceremonii. Este vorba despre lansările de succes „12 ani de sclavie”, „Lupul de pe Wall Street” şi „Gravity 3D: Misiune în spaţiu”.

Leonardo DiCaprio

Considerat unul dintre favoritele galei de anul acesta cu 7 nominalizări, drama „12 ani de sclavie” a obţinut mult râvnitul premiu pentru „Cel mai bun film”. „Gravity 3D: Misiune în spaţiu” i-a adus lui Alfonso Cuarón distincţia de „Cel mai bun regizor”, iar Leonardo DiCaprio (foto) a fost desemnat drept „Cel mai bun actor într-o comedie sau muzical” pentru rolul din controversatul film „Lupul de pe Wall Street„.

Filmul „12 ani de sclavie”, care a avut premiera în cinematografe pe 3 ianuarie, este inspirat din povestea adevărată a unui bărbat care luptă pentru supravieţuire şi libertate, într-o perioadă în care culoarea pielii stabileşte valoarea umană. Înainte de izbucnirea Războiului Civil din Statele Unite, Solomon Northup (Chiwetel Ejiofor), un negru care pune preţ pe libertate, este răpit şi vândut ca sclav. Trecând prin momente de o cruzime insuportabilă, dar şi prin clipe neaşteptate de blândeţe, pentru Solomon nepreţuite rămân viaţa şi demnitatea sa.

Din 10 ianuarie pe marile ecrane din România, comedia „Lupul de pe Wall Street” spune povestea unui broker care a trăit visul american până când acesta s-a transformat în coşmar. A început de jos şi a avut o ascensiune fulgerătoare, iar lăcomia corporatistă, succesul în exces şi puterea dobândită l-au transformat dintr-un broker onest în infractor implicat în scandaluri de corupţie, înşelăciune şi crimă. Regizat de Martin Scorsese, filmul îi mai are în distribuţie pe Leonardo DiCaprio, Jonah Hill, Matthew McConaughey, Jean Dujardin, Jon Bernthal şi Jon Favreau.

Cu aproximativ 170.000 de spectatori înregistraţi până în prezent, filmul „Gravity 3D: Misiune în spaţiu” îi aduce pe Sandra Bullock şi George Clooney în rolurile a doi astronauţi care, în urma unui dezastru de neevitat, rămân captivi în spaţiul infinit. Având efecte speciale excepţionale supervizate în cel mai mic detaliu de regizorul Alfonso Cuarón, drama impresionează datorită realismului cutremurător şi unei imagini impecabile care face cinste tehnologiei 3D.

MediaPro Distribution este distribuitorul exclusiv al Warner Bros. Pictures în România, deținând și o selecție generoasă de titluri independente ale caselor de producție consacrate Lionsgate, Summit a Lionsgate Company, Relativity Media, Nu Image, IM Global, Sierra/ Affinity, Red Granite, Film Nation, Europa Corp., Mr. Smith și Studio Canal.

Începând cu anul 2011, MediaPro Distribution și-a extins operațiunile în Ungaria (Pro Video Film & Distribution), Cehia și Slovacia (Bontonfilm), având drept obiectiv principal furnizarea unui conținut de cea mai bună calitate atât teritoriilor în care deja operează, precum și noilor piețe pe care vrea să le acceseze prin intermediul programelor sale.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton