Filmele serii de azi, marți, 5 septembrie 2023. Vezi ce filme poți urmări astăzi pe micile ecrane. Pe lângă filmele zilei, pe TvMania găsești zilnic informații despre emisiunile preferate și ești la curent în permanență cu tot ce e important la tv.
de Redactia Tvmania,
Filmele serii de azi, marți, 5 septembrie 2023. Vezi ce filme poți urmări astăzi pe micile ecrane. Pe lângă filmele zilei, pe TvMania găsești zilnic informații despre emisiunile preferate și ești la curent în permanență cu tot ce e important la tv.
Cuprins
Moscova, anii 1980. Annei Politova (Sasha Luss), o tânără de o frumusețe izbitoare, victimă a violenţelor domestice, acceptă oferta ofiţerului KGB Alex (Luke Evans) de a lucra pentru KGB. După un an de pregătire, este luată sub protecție de Olga (Helen Mirren), o femeie neîndurătoare. Anna este antrenată să nu-și rateze ținta și să facă față oricărei confruntări, devenind cea mai letală armă a guvernului. Din distribuție mai fac parte Cillian Murphy și Lera Abova.
Walt (Greg Kinnear) și Bob (Matt Damon) sunt doi frați nedespărțiți la propriu. Ei sunt co-proprietari ai unui restaurant și deținători ai recordului local de preparare a unui hamburger. Bob și Walt sunt foarte diferiți unul de celălalt: primul e băiat de casă, timid, nesigur, cu atacuri de panică, iar celălalt este încrezător, deschis și înnebunit după atenție și apreciere, dar amândoi sunt foarte fericiți să facă totul împreună.
Terry Ann Wolfmeyer (Joan Allen) se umple de furie atunci când soţul ei dispare şi ea rămâne să-şi crească singură cele patru fete. Mai mult, femeia crede că acesta a fugit în Suedia, dar nu singur, ci împreună cu secretara lui. Terry refuză să încerce să îşi contacteze soţul şi se refugiază, în schimb, în băutură. Între timp, Denny Davies (Kevin Costner), vecinul şi amicul femeii, un fost mare jucător de baseball, care acum este D.J. la radio, îşi oferă sprijinul şi chiar îi devine prieten de pahar. Cu timpul, ei se îndrăgostesc. Viaţa îşi continuă cursul normal, însă problemele se complică atunci când femeia descoperă, printr-o ironie a sorţii, ce s-a întâmplat cu adevărat cu soţul său.
Într-un orășel, Amy (Naomi Watts) suferă după pierderea soțului ei, dar încearcă să facă față situației, alături de fiul ei adolescent, Noah (Colton Gobbo). Localitatea este arun-cată în haos atunci când focuri de armă sunt trase în școala în care învață copilul ei.
Tatăl lui Nicole (Audrey Hepburn) împrumută sculptura Venus a lui Cellini unui muzeu din Paris. Statuia era de fapt opera… bunicului lui Nicole, iar acum ea vrea să o fure cu ajutorul unui hoţ experimentat (Peter O’Toole).
Doi adversari, Henry (Tom Everet Scott) și Clay (Orlando Jones), își unesc forțele împotriva unui cartel al drogurilor. Traficanții sunt în căutarea unei încărcături consistente de stupefiante, dispărută la granița dintre Statele Unite și Canada. În rolul Xander – Jean-Claude Van Damme. Acesta este unul dintre puținele roluri negative în care joacă Jean-Claude Van Damme, deși inițial nu trebuia nici în acest film să întruchipeze un răufăcător.
David (Hayden Christensen) este un tânăr care descoperă că are extraordinara capacitate de a se teleporta oriunde își dorește, numai cu puterea minții. Ani mai târziu, el își dă seama că nu este singurul care posedă acest dar și că există un război care amenință supraviețuirea speciei rare și extraordinare căreia el îi aparține. Roland (Samuel L. Jackson) îl consideră pe David și pe cei ca el o amenințare pentru pământeni. Lucrurile devin din ce în ce mai înspăimântătoare când află de la Griffin (Jamie Bell) secretele lumii lor.
Ecranizarea a unui roman de Steven Gould. Filmul a fost nominalizat la MTV Movie Award și la Teen Choice Award.
Citește și: