Modifica setarile cookie
Homepage  / Filme la TV azi

Filme la TV azi, 4 ianuarie: „Monştri pe roţi”, „Vânătorii de fantome: Moștenirea”, „Crank: Răzbunare și adrenalină”, „Dragon Blade: Încleștarea imperiilor”

de Andra Stana,

Filmele serii de azi, miercuri, 4 ianuarie 2023. Vezi ce filme poți urmări astăzi pe micile ecrane. Pe lângă filmele zilei, pe TvMania găsești zilnic programele TV și emisiunile preferate și ești la curent în permanență cu tot ce e important la tv.

Ce filme sunt azi la tv, miercuri, 4 ianuarie 2022

Filme la tv azi, Pro TV, 4 ianuarie 2023. „Monştri pe roţi”, de la ora 20.30

Căutând să scape cu orice preț de orașul în care s-a născut și de viața pe care o are, Tripp își construiește un monster-truck din piese abandonate ale altor mașini. În urma unui incident la o stație de extracție a țițeiului, Tripp eliberează din subteran o creatură care, în mod bizar, pare pasionată de viteză. Tripp realizează că a găsit nu doar biletul de ieșire din orașul natal, dar și un foarte bun prieten.

Filme la tv azi, HBO, 4 ianuarie 2023. „Vânătorii de fantome: Moștenirea”, de la ora 21.45

Regizorul Jason Reitman şi producătorul Ivan Reitman ne oferă următorul capitol din universul Vânătorilor de fantome. În „Vânătorii de fantome: Moştenirea”, o mamă singură (Carrie Coon) şi cei doi copii ai ei (Mckenna Grace şi Finn Wolfhard) se mută într-o fermă dărăpănată din Oklahoma pe care au moştenit-o. În timp ce investighează mai multe evenimente supranaturale care au loc într-o mină abandonată, adolescenţii descoperă în scurt timp că fac parte dintr-o genealogie care duce chiar la vânătorii de fantome originali, care au salvat oraşul New York de o invazie paranormală, în urmă cu decenii. În film mai apar şi Sigourney Weaver, Bill Murray, Paul Rudd , Ernie Hudson şi Dan Aykroyd.

Filme la tv azi, Pro TV, 4 ianuarie 2023. „Crank: Răzbunare și adrenalină”, de la ora 22.15

Chev Chelios (Jason Statham), un asasin profesionist în slujba unei organizaţii de pe Coasta de Vest, vrea să renunţe la activităţile sale pentru a-i dedica mai mult timp iubitei lui, Eve. Lucrurile capătă o turnură dramatică atunci cînd Chev află că i-a fost injectată o otravă care-l va ucide dacă ritmul inimii îi va coborî sub un anumit nivel. El trebuie să-şi menţină organismul într-o alertă permanentă, deoarece adrenalina împiedică otrava să ajungă la inimă. În această goană contra cronometru, Chev trebuie să o protejeze pe Eve, să descopere cine l-a condamnat la o moarte lentă, să-i elimine pe cei care-i doresc moartea şi să găsească antidotul necesar pentru a supravieţui.

Filme la tv azi, HBO 3, 4 ianuarie 2023. „Hitman’s Bodyguard 2: Nevasta asasinului”, de la ora 23.30

Cel mai neaşteptat duo letal din lume – bodyguardul Michael Bryce (Ryan Reynolds) şi asasinul Darius Kincaid (Samuel L. Jackson) – se întorc într-o altă misiune periculoasă. În continuare fără licenţă şi supravegheat cu atenţie, Bryce e forţat să revină în acţiune de soţia lui Darius, scandaloasa escroacă internaţională Sonia Kincaid (Salma Hayek). În timp ce Bryce e împins până la limită de cei doi protejaţi periculoşi ai săi, cei trei sunt prinşi într-un complot global şi, în scurt timp, află că doar ei stau între Europa şi un nebun puternic şi răzbunător (Antonio Banderas). Morgan Freeman se alătură şi el distracţiei. Pe cine va interpreta? Va trebui să vedeţi cu ochii voştri.

Filme la tv azi, AMC, 4 ianuarie 2023. „Dragon Blade: Încleștarea imperiilor”, de la ora 22.00

Brody şi Cusack joacă doi soldaţi romani care încearcă să capete control asupra Drumului Mătăsii, ruta comercială ce leagă China de Europa. Jackie Chan joacă rolul unui conducător militar chinez, pe nume Huo An, care se vede nevoit să lupte în aceeaşi tabără cu personajul lui John Cusack.

Filme la tv azi, TNT, 4 ianuarie 2023. „Troia”, de la ora 21.00

Legendara poveste a lui Homer despre dragoste şi război în Grecia antică e transpusă pe ecran în toată grandoare ei în „Troia”, o aventură de proporţii epice.

Citește și:

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te